Trenul spre Aeroportul Otopeni, în impas: O companie a dezertat, CFR a anunțat că preia sloturile

Autor: Cristian Agatie 02 iul. 2021 Știri auto

Trenul spre Aeroportul Otopeni este din nou în impas: o companie feroviară a dezertat, învinsă de eficiența scăzută, dar CFR a anunțat că preia sloturile acesteia pentru a asigura serviciul la frecvența preconizată.

Intră în Galeria FOTO

Conexiunea feroviară dintre Aeroportul Otopeni și Gara de Nord a fost inaugurată cu mare pompă anul trecut, dar s-a lovit de obstacole încă de la început. Chiar dacă trenurile parcurg rapid această distanță (comparat cu timpul realizat de autobuzele STB), iar prețul biletului este derizoriu, pasagerii evită să folosească trenul. Luna trecută, nici 1.000 de pasageri pe zi, dintre cei peste 10.000 care zboară de pe Otopeni, nu foloseau trenul ca mijloc de transport.

În aceste condiții, anunțul companiei Regio Călători că se retrage de pe această relație nu a surprins pe nimeni. De la 1 iulie, cele patru trenuri ale companiei care operau pe această legătură au fost retrase, ceea ce punea în pericol întreaga linie de transport. Intervalele actuale sunt de 40 de minute, dar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, intenționa să crească frecvența la 30 de minute prin optimizarea timpilor de tranzit.

Trenul spre Aeroportul Otopeni, în impas: Eficiența rutei este aproape de zero

Dacă intervalul dintre trenuri crește, sau anumite intervale orare nu sunt acoperite, există pericolul ca oamenii să ocolească cu totul calea ferată, făcând inutil un proiect care a costat circa 100 de milioane de euro. De aceea, implicarea unui alt operator feroviar pentru a prelua sloturile eliberate de Regio Călători era extrem de importantă. Din fericire, coincidență sau nu, Ministerul Transporturilor se întâmplă să controleze un astfel de operator feroviar, care s-a oferit să salveze situația, cu prețul unei găuri și mai mari în buget.

„Pentru a permite în continuare mobilitatea cetățenilor, începând de astăzi, 1 iulie 2021, CFR Călători va opera 60 de trenuri pe ruta Bucureşti Nord- Aeroportul Henri Coandă şi retur, după ce un operator privat de transport feroviar de călători a renunțat la această rută” , a transmis joi compania.

Din păcate, gradul de utilizare al legăturii feroviare este mult prea mic pentru ca această conexiune să devină profitabilă la un tarif de călătorie de 4 lei. Un calcul simplu, realizat la valoarea de 1.000 de călători pe zi și 72 de trenuri zilnice, arată că un tren de Otopeni transportă în medie mai puțin de 14 călători pe zi, deși are o capacitate de 70 sau 110 de călători. Probabil că este inevitabil ca și celălalt operator privat, Transferoviar Călători, să renunțe la această relație păguboasă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide