Trei maşini de lux descoperite de poliţiştii de frontieră în ultimele 24 de ore – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 26 iun. 2019 Știri auto

Tot mai multe maşini de lux furate din alte ţări europene ajung în România. Poliţiştii de frontieră din Oradea şi Timişoara au descoperit patru autoturisme, care figurau în bazele de date ca fiind căutate de către autorităţile din Italia, Spania şi Marea Britania. 

În data de 25.06.2019 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar care transporta pe o platformă un autoturism marca Mercedes-Benz – AMG, fabricat în anul 2018.

La controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar a prezentat pentru autoturismul de pe platformă un certificat de înmatriculare. În urma verificărilor suplimentare efectuate în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din  Italia, la data de 09.02.2019.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a luat autoturismul de la un prieten şi nu cunoştea faptul că acesta se afla în atenţia autorităţilor.

Mecedes-Benz GLE Coupe în valoare de peste 100.000 de euro

Autoturismul, în valoare de aproximativ 100.000 euro, va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor la sediul S.T.P.F Arad. 

Tot în acelaşi punct de frontieră, în data de 26.06.2019 s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, cetăţeanul român A.M., în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca BMW, model X6, înmatriculat în Spania.

Tânărul a prezentat poliţiştilor de frontieră  un certificat de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, dar în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că maşina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Spania.

Şi poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, judeţul Caraş – Severin, au depistat în cursul zilei de ieri, un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism marca Nissan, care era semnalat de autorităţile din Marea Britanie ca fiind bun căutat pentru confiscare.

Tot ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, judeţul Timiş, s-a prezentat  pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, o persoană de sex masculin, P.B.,  în vârstă de 33 de ani,  la volanul unui autoturism marca BMW.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare din luna aprilie 2019, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide