Transport public cu trotinete electrice, inaugurat într-un oraş din România – VIDEO
Un număr de 25 de trotinete electrice au fost puse la dispoziţia timişorenilor, luni, după ce Primăria Timişoara a inaugurat al şaptea subsistem de transport public în comun, acestea putând fi închiriate în mod gratuit. În viitor, municipalitatea vrea să achiziţioneze şi segway-uri.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au inaugurat, luni, în Complexul Studenţesc, cel de-al şaptelea subsistem de transport public în comun din oraş. Este vorba de transportul cu trotinete electrice, după ce municipalitatea a cumpărat 25 de astfel de vehicule, în valoare de aproape 130.000 de lei.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a ţinut să se plimbe cu o trotinetă electrică, iar la final s-a arătat încântat de noile vehicule cumpărate, precizând că “este chiar foarte plăcut”.
Robu a declarat că trotinetele electrice pot fi închiriate gratuit, pentru cel mult 30 de minute, de către persoanele care au un card de călătorie eliberat de Societatea de Transport Public Timişoara, şi descarcă o aplicaţie pe telefonul mobil.

VIDEO
“Inaugurăm astăzi (n.r. luni) al şaptelea subsistem al sistemului de transport public al Timişoarei. Avem tramvaie, troleibuze, autobuze, minibuse, biciclete, vaporaşe şi începând de astăzi, trotinete. Acest sistem de cheamă TroTM şi cuprinde pentru început 25 de trotinete şi trei staţii. Am gândit că cel mai potrivit este să începem cu funcţionarea şi a unui astfel de sistem în zona studenţească şi avem o staţie aici, în mijlocul Complexului Studenţesc, o altă staţie la Universitatea de Vest şi o a treia la Universitatea Politehnica, la grupul de facultăţi electrice. Trotinetele pot merge cu 25 km/h şi au o autonomie de 30 km”, a afirmat Nicolae Robu.
Citeşte articolul complet pe Gândul.info