Este clar că tehnologia hibridă îşi intră în drepturi, încet, dar sigur, însă costurile rămân un mare impediment. Nu şi pentru cei de la o universitate americană, care am putea spune că au inventat kit-ul plug-in hibrid pentru… maşinile second hand!
Ideea celor de la Universitatea de Stat Middle Tennessee nu a fost de a concepe un sistem hibrid plug-in inovator, care să înlocuiască sistemul de propulsie convenţional de pe maşini, ci de a adapta un astfel de sistem plug-in hibrid pe aproape orice maşină, cu costuri minime.
Prin urmare, de câţiva ani încoace profesorul Charles Perry, împreună cu o echipă formată din 9 studenţi, testează şi aduc îmbunătăţiri aşa-numitului ”plug-in hybrid retrofit kit”, montat pe un break Honda produs în 1994 – adică o maşină second-hand, cu o tehnologie aproape uzată moral, cazul câtorva zeci de milioane de vehicule din SUA.
Principiul acestui kit este foarte simplu şi, cel puţin în teorie, nu presupune modificări ale sistemelor mecanice ale maşinii, ci doar adaptarea unor motoare electrice, a unor baterii şi a sistemelor de control. Foarte important este că acest kit operează independent de motorul termic, fiind eliminate complicaţiile de ordin electronic (în cazul unor defecţiuni la sistemul hibrid, maşina se bazează în continuare pe motorul termic).
Atuul sistemului dezvoltat de americani este faptul că în roţile spate sunt integrate două motoare electrice simple, fără modificarea componentelor originale. În jurul tamburului roţii spate de pe maşina de teste au fost plasaţi magneţi (care formează statorul), iar pe jantă este montat rotorul. În rest, suspensia şi sistemul de frânare rămân cele originale.
În portbagaj a fost plasat un pachet de baterii litiu-ion ieftine, care, datorită evoluţiei tehnologiei, va suferi cele mai mari evoluţii la capitolul reducerea dimensională (se estimează că, în producţia de serie, vor ocupa spaţiul aferent unui bagaj de mână pentru avion). Bateriile pot fi încărcate de la o sursă independentă de curent electric, deci sistemul este de tipul plug-in hibrid.
Acest kit este gândit în special pentru situaţiile din traficul urban, unde accelerarea maşinii în treptele inferioare duce, în mod normal, la un consum de combustibil ridicat. Prin urmare, sistemul hibrid simplist preia automat o mare parte din efortul motorului termic la accelerare, aşa încât acesta va funcţiona la capacitate nominală doar la viteze mai mari şi în regim de croazieră.
Specialiştii afirmă că adaptarea acestui sistem plug-in hibrid are un cost foarte redus, de circa 3.000 de dolari, iar efectele sale se văd în scăderea consumului de carburant chiar şi la jumătate în regim urban. Prin urmare, specialiştii americani au încredere în viitorul acestui kit plug-in hibrid ieftin, care ar putea interesa un număr de milioane de oameni – mai ales proprietarii de maşini mai vechi, având motoare mai mari şi mai gurmande.
Nu doar universităţile americane vin cu soluţii ieftine în domeniul propulsiei hibride – nu de mult am văzut şi în România astfel de aplicaţii, realizate de profesorii şi studenţii piteşteni: Dacia Grand Sandero Hybrid Utility Vehicle sau Dacia Hamster Hybrid E-4WD.
Singura întrebare este de ce marii producători nu iau în seamă aceste soluţii mai accesibile – cunoscut fiind faptul că principalul impediment în calea popularizării maşinilor hibride şi electrice ţine de costurile mari ale acestora.
Ce părere aveţi:
ARE ŞANSE SĂ FIE PROPUS ÎN SERIE KITUL HIBRID DE 3.000 USD?