Transformare incredibilă pentru un Volvo salvat de la casare. Mașina arată foarte bine – VIDEO
Un Volvo vechi de peste 30 de ani a fost salvat de la casare a suferit o transformare majoră. Chiar și după ce a stat ani întregi, mașina arată foarte bine.
Care este primul lucru care vă vine în minte când vine vorba de Volvo? Siguranță, fiabilitate? Poate chiar celebrele break-uri de altădată. Un astfel de exemplar a fost salvat de la casare de echipa din spatele canalului de YouTube WD Detailing.
Vloggerii care se ocupă cu detailing-ul auto au găsit un Volvo 740 din anul 1990 și l-au cumpărat de la cimitirul de mașini înainte ca acesta să fie casat. Mașina a fost ținută sub o prelată, dar era foarte murdară, chiar și așa. Cu toate acestea, nu sunt urme de rugină evidente pe caroserie. Conform videoclipului, mașina a fost folosită ultima dată în anul 2011 și pare că a fost foarte bine întreținută de-a lungul anilor.
Transformare radicală pentru un Volvo vechi de 30 de ani
După 12 ani în care a stat sub o prelată, mașina a primit prima spălare, iar rezultatele au fost destul de bune. Sub stratul gros de noroi se ascundea o caroserie dreaptă, iar vopselei i-a fost redat luciul de odinioară cu ajutorul unui polish. De asemenea, ei s-au ocupat și de recondiționarea plasticelor îmbătrânite și a jantelor din aliaj, care s-au păstrat surprinzător de bine.
La interior, mașina a fost curățată complet, de asemenea. Mocheta a fost aspirată, suprafețele din plastic au fost curățate și degresate, iar scaunele și bancheta din piele au fost curățate cu ajutorul aburului.
Înainte de a încerca să pornească mașina, compartimentul motor a fost curățat de mizeria adunată în timp. După câteva încercări și puțin spray pulverizat în admisie, motorul mașinii a pornit. Transformarea este una majoră, iar mașina arată foarte bine, chiar dacă a stat ani întregi la mâna intemperiilor.
Videoclipul complet poate fi urmărit aici: