După Transfăgărășan și Transalpina, un alt drum spectaculos, care traversează munții, a fost asfaltat. Iată cum arată astăzi Transapuseana, cel mai scump drum județean din România.
Transapuseana se află deja pe lista celor mai spectaculoase drumuri din România, alături de Transfăgărășan și Transalpina.
Dar este, totodată, unul dintre cele mai scumpe drumuri județene din țara noastră. Lucrările de asfaltare tocmai a fost încheiate și urmează, în această toamnă, să se facă și recepția oficială.
Recepția lucrărilor de asfaltare a Transapuseana ar trebui să se realizeze la finalul lunii septembrie, scrie ziarulunirea.ro.
Drumul, care străbate crestele munților Trascău, are o lungime de aproape 80 de kilometri.
Lucrările s-au ridicat la aproximativ 73 de milioane de euro. Finanțarea a fost asigurată, parțial, și din fonduri europene.
„Transapuseana, un vis devenit realitate, ne aduce mai aproape de istoria, tradițiile, obiceiurile și arhitectura acestor locuri minunate. Am început proiectul de modernizare a drumului cu gândul de a dezvolta o zonă atât de frumoasă a Apusenilor, dând o șansă celor care au trăit de-a lungul timpului aici și reclădind alături de oameni harnici și dedicați comunităților din care provin. Prin intermediul Transapusenei, arătăm tuturor românilor ce lucruri frumoase avem în județul Alba”, a declarat pentru sursa citată, Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.
Transapuseana nu intră doar în top-ul celor mai frumoase drumuri din România, ci și al celor mai scumpe.
Tronsonul face legătura între municipiul Aiud – Autostrada A10, și zona Bucium – Abrud, DN 74.
Străbate una dintre cele mai slab dezvoltate zone din România, din punct de vedere economic. Mai exact, trece prin Aiud, Râmeţ, Ponor, Mogoş și Bucium. De aceea, este privită de mulți dintre localnici ca o oportunitate pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei.
Se așteaptă ca, în viitor, mii de turiști să străbată Transapuseana cu autoturismul, motocicleta, bicicleta sau chiar pe jos.
Sursa: ziarulunirea.ro / YouTube