Pedala buclucaşă loveşte din nou. După ce a fost nevoită să
recheme milioane de automobile cu probleme la pedala de
acceleraţie, Toyota trebuie acum să suspende chiar
comercializarea unor anumite modele. Iniţial se considera
că problema este generată de covoraşele montate pe maşini, însă
ulterior s-a descoperit că pedala de acceleraţie se poate bloca şi
în lipsa lor.
Cele 8 modele Toyota care nu se mai comercializează pentru
moment în SUA sunt: Rav 4, Corolla , Matrix, Avalon, Camry,
Highlander, Tundra şi Sequoia. Iată şi maşinile care sunt
„sigure” : Prius, Tacoma, Sienna, Venza, Yaris, 4Runner, FJ
Cruiser, Land Cruiser şi anumite modele Camry.
„Asigurarea siguranţei clienţilor noştri şi restabilirea
încrederii în Toyota sunt foarte importante pentru compania
noastră”, a precizat Vide Preşedintele de grup Bob Carter. Din
cauza încetării vânzărilor, unele fabrici îşi vor reajusta
producţia.