Toyota a anunțat o nouă ediție specială RAV4. Noua ediție RAV4 Hybrid Black aduce un finisaj exterior cu vopsea Galaxy Black, iar elementele de styling negre evidențiază unghiurile ascuțite ale caroseriei.
Grila față și grila inferioară, barele de protecție inferioare, carcasele oglinzilor și spoilerul sunt de culoare neagră, în timp ce roțile din aliaj de 19 inci au, de asemenea, un finisaj negru lucios.
Chiar și senzoii inteligenți de parcare sunt vopsiți în negru, așa că singura întrerupere în aspectul negru este emblema Toyota cromată din centrul capotei mașinii.
În cabină, scaunele sunt tapițate din piele sintetică neagră, cu cusături gri combinate cu căptușeala neagră.
Caracteristicile standard și opționale includ, printre altele, senzori de parcare, cameră video 360 de grade, oglindă retrovizoare digitală și un sistem audio premium JBL cu nouă boxe. Sistemul Toyota Safety Sense și integrarea smartphone-ului prin Apple CarPlay și Android Auto sunt oferite în mod standard.
Noua ediție RAV4 Hybrid Black va fi scoasă la vânzare în Marea Britanie începând cu octombrie 2020, prețul urmând să fie anunțat mai aproape de data lansării.