Toyota lucrează la maşina imposibil de accidentat [FOTO]
Toyota a dezvăluit recent Concept-i, un concept care duce mai departe ideea de maşină autonomă. Graţie sistemului de inteligenţă artificială „Yui”, conceptul poate face diverse lucruri, printre acestea el poate interacţiona cu şoferul folosind lumini şi sunete, în timp ce sistemul monitorizează automat drumul.
Vorbind la CES 2017, CEO-ul Toyota, Dr. Gill Pratt, a declarat că obiectivul final va fi acela de a crea o maşină care să utilizeze sistemul de inteligenţă artificială „Yui” şi să fie „incapabilă să provocă un accident.” Cu asemenea planuri, compania speră să reducă în mod semnificativ decesele provocate de maşini în S.U.A., în următorii câţiva ani.
Tehnologia avansată constă în introducerea a două noi sisteme de siguranţă: „Chauffeur” şi „Guardian”. Sistemul „Chauffeur” va fi capabil să atingă nivelul cinci de autonomie, cu toate că, chiar şi Pratt admite că nici-un producătoror auto nu a fost nici măcar aproape de a-l atinge în acest moment.
Sistemul „Guardian” este, în esenţă, o versiune mai avansată a sistemelor de siguranţă deja disponibile pe mai multe maşini care există astăzi. Acesta include setări cum ar fi primirea unui avertisment la părăsirea benzii de circulaţie şi controlul automat al vitezei de croazieră.