Toyota lansează 18 noi modele mai puţin poluante
Deşi poate părea puţin pompoasă, declaraţia ce aparţine preşedintelui Toyota Europa, Tadashi Arashima se poate traduce destul de uşor. În doar puţin peste un an şi jumătate, producătorul japonez va aduce pe piaţa europeană 18 modele complet noi sau revizuite. Dar pesemne că sunt numărate şi noile motorizări, noile caroserii sau o combinaţie dintre cele două.
Vehiculele ce au emisii mai mici de 140 de grame de CO2 pe km au însemnat 30% din vânzările Toyota de anul trecut, cu o creştere de 5% faţă de 2006. Producătorul japonez se aşteaptă ca acest procentaj să crească la 50% până la finalul anului viitor.