Probabil ambiţionaţi de noul Mercedes-Benz V-Class – supranumit deja „Mercedesul monovolumelor” – cei de la Toyota nu au stat mult pe gânduri şi propun monvolumul premium – sau „de lux”, cum îl numesc ei, Toyota Esquire.
E drept, ar fi foarte greu să nu-l observi din cauza grilei frontale trapezoidale cu trăsături agresive care primeşte o emblemă personalizată pe care se regăsesc, stilizate, un scut, o sabie, gulerul unui frac şi literele Esq.
La interior, Toyota spune că monovolumul Esquire oferă spaţiu pentru şapte sau opt persoane (în funcţie de configuraţie), tapiţerie din piele sintetică, inserţii metalice şi elemente decorative din lemn.
Dacă la interior tratamentul primit de oamenii de afaceri interesaţi de achiziţionarea unui Esquire promite eleganţă (cel puţin pe hârtie şi în imagini), merită să vedem ce se va afla sub capota monovolumului. Toyota oferă două variante de motorizare – una bazată pe un propulsor de 2 litri şi 150 CP care face echipă cu o transmisie CVT şi o a doua, hibridă, care combină un motor termic de 1,8 litri şi 97 CP cu un motor electric de 81 CP. Puterea totală dezvoltată de ansamblul hibrid este de 134 CP.
În materie de preţuri, Toyota anunţă că acestea vor varia între 24.000 de dolari şi 30.000 de dolari, iar compania estimează că va putea vinde în jur de 4.000 de unităţi anual.