Toyota a lansat ediția aniversară „Corolla 50 Million” (cu video)
Niponii de la Toyota au lansat o ediție specială a celui mai de succes model al lor Corolla, care se numește „50 Million Edition”. Destinat exclusiv pieței din Japonia, modelul marchează cele 50 de milioane de unități Corolla vândute din 1996 și până în prezent.
Mașina va fi disponibilă în toate cele trei versiuni de caroserie: Sedan, Sport (hatchback în cinci uși) și Touring (break). Sedanul și break-ul vor fi oferite cu dotări specifice precum jante de aliaj de 17 inch și anvelope de 215/45R17, în timp ce hatchback-ul a primit un set de jante de 16 inch cu anvelope de 205/55R16, ambele fiind vopsite în negru mat.
Exterior și interior personalizate
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
La exterior, Toyota Corolla „50 Milion Edition” se distinge prin grilele inferioare și eleroanele spate vopsite în negru lucios și emblemele aniversare aplicate pe aripile față. Paleta de culori disponibilă cuprinde nuanțele Army Rock Metallic, Slate Gray Metallic, Platinum White Pearl Mica, Precious Metal, Attitude Black Mica și Black Mica, unele dintre acestea putând fi combinate cu un plafon ce poate fi vopsit în negru cu finisaj lucios.
Modelul aniversar a primit și la interior emblemele „50 Million Edition”, precum și un set de scaune tapițate cu piele sintetică și cusute cu ață roșie, portocalie sau aurie. Scaunele pot fi comandate și cu material Rezatec, ce elimină electricitatea statică de pe hainele șoferului și ale pasagerilor.
Echipamentele standard includ un sistem multimedia cu display tactic de 9 inch, 6 difuzoare, sistem de purificare a aerului și sisteme de asistență pentru șofer.
Toyota Corolla „50 Million Edition” este oferit cu un sistem de propulsie hibrid alcătuit dintr-un motor aspirat de 1,8 litri și o unitate electrică, care dezvoltă o putere totală de 121 CP. Transmisia este automată de tip CVT, iar tracțiunea pe puntea față este standard. Opțional este disponibilă și o versiune cu tracțiune integrală „E-Four” cu aceleași resurse și poate fi comandată doar pe variantele sedan și break.
Toyota Corolla „50 Million Edition” are un preț de pornire de 24.771 de dolari pentru varianta sedan. Modelul Sport/hatchback pornește de la 24.814 de dolari, iar Touring-ul costă de la 25.248 de dolari.
https://www.youtube.com/watch?v=-f6HAuJvkwM
Sursa: Toyota