Toyota a dat publicității primele detalii și fotografii oficiale despre noul crossover Corolla Cross dedicat pieței europene. Livrările la versiunea SUV a compactei Corolla vor debuta în toamna anului 2022.
Dezvoltat pe aceeași platformă TNGA-C, noul Corolla Cross nu diferă prea mult de versiunile de pe celelalte piețe. În schimb, din punct de vedere tehnologic, versiunea europeană este superioară celei care va fi comercializată peste Ocean.
Astfel, Corolla Cross pentru Europa oferă la interior echipamente mai sofisticate, cum ar fi instrumentarul de bord digital cu display de 12,3 inch, care este mai mare comparativ cu cel de care se vor bucura clienții americani (7 inch).
De asemenea, sistemul multimedia are un ecran de 10,5 inch, iar dispunerea planșei de bord este specifică modelelor europene. În plus, este compatibil Android Auto și Apple CarPlay wireless și suportă actualizare over-the-air.
Și sistemul de propulsie pe care l-a primit viitorul rival al Daciei Duster este mai bun. Clienții europeni vor găsi un ansamblu hibrid de generația a cincea, care include un benzinar cu 4 cilindri de 2,0 litri, o baterie litiu-ion mai puternică și un motor electric.
Ansamblul va fi capabil să dezvolte o putere maximă de 199 CP, cu 28 CP mai mult comparativ cu modelul destinat pieței nord-americane, căruia îi lipsește tehnologia hibridă. Cu aceste resurse, noul Corolla Cross va putea demara de la 0 la 100 km/h în 8,1 secunde și
Clienții vor putea opta și pentru o variantă cu tracțiune integrală, care dispune de un motor electric montat posterior, care dezvoltă 41 CP. Acesta permite modelului nipon să sprinteze de la 0 la 100 km/h tot în 8,1 secunde.
Crossover-ul japonezilor oferă o gamă largă de sisteme de asistență, precum Pre-Collision System, Intersection Cut-In Traffic Assist, Intersection Turn Assist, Lane Trace Assist, Cruise Control Adaptiv, senzor pentru unghiul mort și Rear Cross Traffic Alert cu funcție de frânare automată.
Livrările la noua Toyota Corolla Cross pentru Europa vor începe în toamna anului viitor
Sursa: Toyota