Tot ce trebuie să ştii despre maşina anului 2017. S-a lansat azi (galerie foto)

Publicat: 11 07. 2017, 12:47

This browser does not support the video element.

Noul A8 e a patra generaţie a celui mai mare sedan premium Audi (lansat în ’94). Maşina este ridicată pe un şasiu nou nou şi are nivelul 3 de autonomie (din cele 6 maxime, 0-6). Preţurile încep de la 97.500 de euro şi intră la vânzare din octombrie, după premiera de la Salonul Auto de la Frankfurt.

A8 vine în două variante, cea de 5.17 metri lungime şi versiunea cu ampatament lung (5.3 metri). Ambele sunt în parte cu 3.7 cm mai lungi decât modelul care încă mai e pe piaţă.

Maşina are şi un sistem electric (mild hybrid) care va alimenta diverşi consumatori şi mai ales noul tip de suspensie care se va adapta continuu după informaţia primită de la drum via senzori, camere şi radare. Acest sistem de alimentare electrică devine principal, iar bateria de 12 V trece ca sursă secundară.

Motoarele de la lansare sunt un TDI de 3 litri şi 290 de cai şi un TFSI (benzină) tot de 3 litri, dar cu 340 de cai. Mai încolo apar versiuni de 4 litri diesel şi benzină, cu 435 de cai şi 460 de cai. Cel mai puternic rămâne W12-le cu aproape 600 de cai. A8 plug-in hybrid o să aibă 450 de cai şi o să fie numai pe versiunea lungă (cea de 5.3 metri lungime).

AUDI A8 2018 (GALERIE FOTO)

Suspensia despre care vorbeam că va fi alimentată din bateria de 48 de Volţi se numeşte Audi AI Active şi va fi opţională pe V6 TFSI, pe V8-uri şi standard pe W12. Pe fiecare articulaţie din cele 4, Audi are un motoraş care lucrează în timp real conform informaţiilor primate “de la” asfalt, atât pentru reducerea şocurilor resimţite, cât şi pentru eliminarea ruliului şi a tangajului. Cea mai spectaculoasă funcţie a motoraşelor e că ridică maşina 8 cm pe partea unui posibil impact lateral la viteză mai mare de 25 de km/h.

Gradul 3 de autonomie al noului A8 înseamnă că şoferul poate lăsa deciziile de drum la voia maşinii atît timp cât e gata să intervină când maşina îl alertează. Problema e că legile europene interzic şoferului să-şi ia mâinile de pe volan şi să se ocupe cu altceva în timpul mersului. Din 2018, Audi A8 va avea opţională şi parcarea prin telefonul mobil, de la distanţă. Proprietarul poate permite accesul la această manevră pentru patru persoane diferite cu conturi de logare.

Uşile noului A8 se deschid şi se trag singure, electronic. Nu trebuie să mai execuţi manevra de tragere sau de împingere, ci doar să îţi manifeşti această intenţie cu minimum de efort fizic.

Înăuntru, Audi a pus 3 ecrane pentru tot controlul funcţiilor (bord, multimedia, climă). De azi, cea mai tare limuzină Audi din istorie are trei tpuri de scaune, iar cel mai scump are un sistem de masaj cu 16 zone gonflabile electronic.

În versiunile cu ampatament lung, configurabile cu două scaune în spate, pasagerii din spate au şi opţiunea de masaj la picioare.

Printre opţiunile importante sunt şi farurile LED Matrix (cu laser), care dublează distanţa de acţiune a fazei lungi (750 metri) la viteze de peste 65 km/h.

Despre acroserie, Audi spune că e din 4 materiale – aluminiu, oţel, magneziu şi fibră de carbon ranforsată cu plastic (CFRP). Rigiditatea la torsiune a crescut cu 24% datorită acestei alianţe de materiale, comparativ cu modelul “trecut”.