Top 8 cele mai bune modele break. Pot fi o alternativă avantajoasă pentru familiști
În pofida faptului că segmentul SUV-urilor a acaparat piața auto în ultimii ani, break-urile reprezintă încă o alternativă avantajoasă pentru familiști. Principalele atuuri ale acestor automobile le reprezintă spațiul, confortul și versatilitatea.
La fel ca autovehiculele monospace, break-urile nu mai sunt atât de populare comparativ cu SUV-urile. Dar, designul atractiv, aspectul lor practic, dar și faptul că sunt printre cele mai sigure mașini în caz de impact fac să aibă propriul public-țintă.
Există fani ai sedanurilor, alții preferă crossover-urile și chiar coupe-urile, însă sunt destui entuziaști care break-urile. Pentru aceștia, dar nu numai am pregătit un top al celor mai bune break-uri disponibile la vânzare pe piața auto din România.
1. BMW Seria 5 Touring
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Proporţiile atractive și designul care denotă sportivitate şi versatilitate fac din break-ul bavarez o mașină demnă de luat în seamă. Noul Seria 5 Touring are dimensiuni exterioare mai mari, ceea ce se traduce, evident, printr-un spaţiu mai generos atât pentru pasageri, cât şi pentru bagajele acestora. Concret, cu bancheta rabatată, volumul de încărcare poate ajunge la 1.700 de litri. Un alt atuu îl reprezintă motorizările cu 4 cilindri pe benzină și diesel foarte eficiente. Ca să nu mai vorbim că, pentru cei care vor un plus de sportivitate, în 2024 va fi lansată a treia generație M5 Touring. Preț: de la 57.715 euro.
2. Skoda Superb Combi
Modelul din Mlada Boleslav dispune de unul dintre cele mai mari portbagaje din segment. Cu bancheta rabatată, volumul ajunge la 1.950 de litri, ceea ce este cu mult peste ceea ce oferă Mercedes-Benz E-Class Estate. În plus, acum există și o versiune electrificată, și anume Superb iV Estate. Modelul folosește un ansamblu format dintr-un motor 1.4 TSI și unul electric, care oferă o autonomie pur electrică de aproximativ 40 de kilometri. Pentru un plus de versatilitate, break-ul Skoda oferă un scaun pentru pasagerul din față rabatabil cu sistem ISOFIX pentru scaunul pentru copii, precum și o podea de portbagaj cu înălțime variabilă. Preț: de la 31.038 euro.
3. Ford Focus Wagon
Ford Focus a fost mult timp una dintre cele mai bine vândute mașini din România. La cei aproape 4,7 de metri, amprenta la sol este semnificativ mai mare comparativ cu modelul anterior. Drept urmare, capacitatea portbagajului a crescut de la 375 de litri cât are hatchback-ul, la 608 litri. Volumul poate ajunge la 1.653 de litri cu banchet rabatată. Mașina oferă o cabină primitoare, bine echipată, care fac din Focus Estate o alternativă excelentă la rivalii mai scumpi. Pentru fanii sportivității există versiunea Focus ST Estate, care este disponibilă atât pe benzină, cât și pe motorină și oferă până la 276 CP. Preț: de la 23.200 euro (varianta Focus ST Wagon.
4. Mercedes-Benz E-Class Estate
Break-ul german nu putea lipsi din acest clasament. Și asta, nu doar pentru că mașina impresionează prin design, ci și pentru că oferă un nivel sporit de confort în timpul călătoriei. Interiorul oferă spaţiu pentru 5 adulți şi numeroase spaţii de depozitare. În plus, mașina dispune de unul dintre cele mai performante sisteme de infotainment. Cele șapte airbag-uri şi lista bogată de sisteme de siguranță și de asistență pentru șofer fac din E-Class Estate una dintre cele sigure mașini din segment. Pachetul de siguranţă opţional include, între altele, cameră video „night vision” şi mai mulți senzori. Preț: de la 58.060 euro.
5. Audi A6 Avant
Rafinamentul mecanic, tehnologiile încorporate și habitaclul modern, care se distinge prin finisaje de înaltă calitate sunt principalele atuuri ale lui A6 Avant. Break-ul german de dimensiuni medii vine cu o gamă de motorizări cu 4 și cu 6 cilindri foarte variată. Aceasta este alcătuită din versiuni pe benzină și diesel. De asemenea, există și două variante de performanță S6 și RS6. Aceasta din urmă afișează o serie de detalii estetice unice, precum un spoiler cu două ornamente cromate care găzduiește două prize de aer laterale imense, în timp ce pe grila radiatorului tronează sigla „Quattro”. Preț: de la 56.780 euro.
6. Volvo V90
Break-ul scandinavilor este unul dintre cele mai sigure de pe piață. De asemenea, stă foarte bine pe șosea și este unul dintre cele mai spațioase modele de pe piață. Foloseşte aceeaşi platformă ca SUV-ul XC90 și oferă un portbagaj de 560 de litri. Capacitatea spațiului pentru bagaje poate fi mărită până la 1.526 de litri cu scaunele din spate rabatate. Mașina vine cu o gamă de motorizări cu 4 cilindri, benzină și diesel, precum și într-o versiune electrificată, și anume o versiune hibridă plug-in T6 Recharge. Preț: de la 61.030 euro (varianta Cross Country).
7. Peugeot 508 SW
Break-ul francez nu este la fel de spațios ca unii rivali și nici nu oferă o experiență de condus similară. Din punct de vedere estetic este una dintre cele mai arătoase mașini din segment. Dacă nu te-ai mai urcat demult într-un Peugeot vei fi plăcut surprins nu doar de calitatea și finisajele din interior, ci și de echipamentele pe care le oferă. Motoarele economice reprezintă un alt motiv pentru care 508 SW poate fi o variantă de luat în calcul. Vârful de gamă este hibridul de performanță 508 PSE, care reprezintă o soluție pentru cei aflați în căutarea unui break de performanță ieftin. Preț: de la 29.393 euro.
8. Jaguar XF Sportbrake
Jaguar a revizuit în 2021 interiorul break-ului său, dar în același timp a diminuat gama de motorizări. Indiferent de versiunea de motorizare pentru care optezi, XF Sportbrake rămâne printre cele mai bune mașini la capitolul comportament rutier și dinamică din clasa din care face parte. Vârful de gamă folosește același motor pe benzină de 2,0 litri și 296 CP de pe modelul F-Type cu tracțiune integrală. Break-ul britanicilor este o mașină de familie care mai oferă și o cabină modernă, cu finisaje de calitate, precum și un sistem de infotainment demn de o marcă premium. Preț: de la 55.454 euro.