TOP 5 SUV-uri pe care le poți cumpăra din Olanda cu maximum 4.000 de euro. Variante ieftine și spațioase

Publicat: 10 01. 2023, 12:49
Actualizat: 11 01. 2023, 10:26

Piața mașinilor second poate fi foarte ofertantă pentru cei ce caută un SUV. Sunt modele spațioase, practice, care își păstrează valoarea de revânzare în piața actuală.

Foarte mulți cumpărători se orientează către SUV-uri și le preferă pentru spațiul interior sau pentru practicabilitatea de care dau dovadă. De asemenea, unii oameni caută o gardă mai mare la sol și o poziție mai înaltă la volan pentru a beneficia de o mai bună vizibilitate asupra drumului.

SUV-urile oferă, de cele mai multe ori, majoritatea acestor caracteristici. Am ales cinci modele accesibile, care bifează cerințele de mai sus și care nu costă mai mult de 4.000 de euro.

Toate aceste mașini pot fi găsite pe piața de mașini rulate din Olanda.

Intră în GALERIA FOTO

Mitsubishi Outlander – 2.950 de euro

Mitsubishi este un nume adesea asemănat cu lumea mașinilor de teren sau a competițiilor de raliu. Outlander este unul dintre SUV-urile din oferta producătorului japonez. Exemplarul ales are un motor de 2,0 litri pe benzină, care produce 137 CP și este conectat la o cutie manuală. Mașina este din anul 2005 și are 225.134 de kilometri la bord. Este cea mai ieftină mașină de pe listă, dar se află într-o stare bună.

Nissan X-Trail – 3.400 de euro

Un alt SUV japonez accesibil este Nissan X-Trail. Acesta vine echipat cu motorul de 2,o litri pe benzină, cu o putere de 141 CP și o cutie manuală. Mașina este fabricată în anul 2005 și a parcurs 207.090. Este un off-roader simplu, dar din poze pare că a fost bine întreținut. Caroseria este dreaptă și nu are rugină, iar interiorul din textil se prezintă bine chiar și după atâția ani.

Renault Koleos – 3.995 de euro

Poate că nu este un nume la fel de sonor ca celelalte, dar Renault Koleos poate fi o alternativă bună pentru cei ce caută un SUV ieftin. Cel pe care l-am selectat este din anul 2008 și are 209.156 de kilometri. Motorul pe benzină cu care vine această mașină măsoară 2,5 litri și dezvoltă 173 CP. Mașina are aer condiționat, geamuri electrice, pilot automat și senzori de parcară în față și în spate.

Kia Sorento – 3.995 de euro

Pentru cei ce caută spațiu, Kia Sorento poate fi o opțiune interesantă. SUV-ul coreean măsoară aproape 4,6 metri în lungime și are un portbagaj încăpător. Motorul de 2,4 litri produce 140 CP, iar sistemul de tracțiune integrală este nelipsit. Exemplarul ales este din 2006 și are la bord 177.542. Mașina are urme de uzură specifice vârstei, dar nimic care să ridice un semnal de alarmă. De asemenea, acest Sorento are și cui de remorcare, putând fi utilizat pentru tractarea remorcilor sau a rulotelor.

Volkswagen Touareg – 3.949 de euro

Volkswagen Touareg rămâne unul dintre cele mai îndrăgite SUV-uri printre cumpărătorii români. Este un SUV mare, bine dotat, care are și capabilități foarte bune în teren. Mașina pe care am ales-o este din 2005, fiind un model pre-facelift. Motorul este cel de 2,5 litri pe motorină, cu distribuție pe pinioane. Acesta dezvoltă 175 CP și este conectat la o cutie manuală cu șase trepte. Acest Touareg este dotat și cu suspensia pneumatică, ceea ce permite modificare gărzii la sol a mașinii, un lucru care poate fi de ajutor în off-road. De asemenea, mașina are și casetă de transfer, fapt care permite unui regim de transmisie „Low”, pentru situațiile în care terenul devine mai dificil.

Chiar dacă are 322.205 de kilometri, mașina încă arată bine, iar interiorul din piele a fost bine păstrat. La fel și ornamentele din lemn. Printre dotări se numără clima pe două zone, scaune încălzite, pilot automat și computer de bord.