TOP 5 metode folosite de șoferi pentru a scăpa de amendă. Care funcționează și ce obligații au polițiștii?
Sunt conducători auto care ar face orice pentru a nu fi sancționați, astfel că am realizat un TOP 5 metode folosite de șoferi pentru a scăpa de amendă. Dar, care dintre acestea funcționează și ce obligații au polițiștii?
Printre șoferi circulă diverse legende privind tehnicile pe care le poți folosi pentru a scăpa de o amendă.
Sunt și multe clipuri video în care diverși conducători auto apelează la astfel de trucuri pentru a-i influența pe polițiști.
Iată care sunt cele mai des întâlnite „tactici” de evitare a unei sancțiuni.
TOP 5 metode folosite de șoferi pentru a scăpa de amendă
Cele mai folosite metode prin care șoferii vor să scape de amendă sunt:
- polițistul nu s-a legitimat
- polițistul nu a purtat cascheta
- polițistul a efectuat controlul fără motiv
- polițistul trebuie să prezinte ordinul de serviciu și omologarea radarului
- polițistul trebuie să sancționeze doar o singură faptă.
Practic, majoritatea celor care vor să scape de amendă, dau vina pe polițist. Desigur, la aceste metode se adaugă și cea în care șoferul amenință că îl va suna pe superiorul agentului. Sau cea prin care șoferul pune în evidență poziția sa socială și banii de care dispune, pentru a-l intimida. Nu în ultimul rând, mai este varianta în care se încearcă mituirea polițistului.
Polițistul nu s-a legitimat
Sunt șoferi care, pentru a scăpa de amendă, susțin că polițistul nu s-a legitimat în momentul în care i-a oprit. Dar legea îi contrazice.
„În exercitarea atribuțiilor de serviciu polițistul este obligat să prezinte insignă sau legitimația de serviciu, după caz, pentru a-și face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepția situațiilor în care rezultatul intervenției sau siguranță ulterioară a polițistului ar fi periclitată”, precizează Legea 218/2001, Art. 41.
Așadar, agentul de poliție se legitimează prin purtarea la vedere a insignei. Și chiar dacă declinarea numelui și funcției nu se face imediat, asta nu înseamnă că nu poate sancționa o abatere de la lege.
Polițistul nu a purtat cascheta
Conform legii, agenții de poliție trebuie să poarte echipamentul complet în timpul serviciului, inclusiv cascheta.
Dar, lipsa unui element vestimentar nu duce la anularea unei amenzi. Chiar dacă nu poartă caschetă, agentul de poliție poate constata încălcarea legii și să o sancționeze.
Astfel, șoferii care invocă acest aspect pentru a scăpa de amendă, nu au niciun temei legal.
Polițistul a efectuat un control fără motiv
Sunt conducători auto care se revoltă când sunt opriți pentru un control de rutină. Acești șoferi susțin că, dacă nu au încălcat nicio regulă de circulație, polițistul nu are motiv să-i controleze.
Dar, Codul Rutier stabilește că polițiștii pot opri orice vehicul pentru a verifică documentele conducătorului auto. Sau pentru a verifica seria mașinii, ca să vadă dacă este furată sau nu. Ori pentru a percheziționa vehiculul, dacă au suspiciunea că în acesta se ascund droguri.
Polițistul trebuie să prezinte ordinul de serviciu și omologarea aparatului radar
Sunt destul de mulți șoferi care cer polițistului să prezinte ordinul de serviciu. Sau omologarea aparatului radar, când sunt prinși că au depășit viteza maximă legală.
Conform legii, aceste documente sunt pentru uzul intern al poliției. Iar singura modalitate prin care un șofer poate avea acces la ele este în instanța de judecată. Deci, doar dacă judecătorul consideră necesar, poate cere Poliției să pună la dispoziție astfel de documente.
Polițistul trebuie să sancționeze doar o singură faptă
Unii conducătorii auto cred că dacă sunt opriți pentru viteză, nu pot fi amendați și pentru că nu poartă centură. Sau pentru că au asigurarea RCA expirată.
Dar, conform Codului Rutier, un șofer poate fi amendat pentru fiecare încălcare a legii. Iar aceasta este responsabilitatea agenților de poliție, care sunt obligați să sancționeze nerespectarea legii.
Care dintre aceste metode funcționează?
Este evident că niciuna dintre aceste metode nu are cum să determine un polițist să nu aplice o amendă.
Din potrivă, poate atrage o sancțiune mult mai drastică din partea polițistului. Iar cei care încearcă să intimideze sau să mituiască un agent de poliție, comit o infracțiune și riscă să ajungă la închisoare.
Șoferii care se consideră nedreptățiți, pot solicita în instanță anularea procesului verbal prin care au fost sancționați.
Și, desigur, cea mai bună metodă de a scăpa de o amendă e să nu încalci legea. Iar dacă ai comis, totuși, o abatere, poate fi mult mai util să ai o atitudine civilizată și onestă față de polițist. Pentru că poți scăpa doar cu un avertisment, dacă agentul consideră că fapta comisă nu este una gravă.