Top 5 cele mai populare mașini second hand în România: La ce trebuie să fii atent

Autor: Cristian Agatie 10 aug. 2021 Știri auto

Un studiu realizat de CarVertical arată care au fost cele mai populare mașini second hand în România în 2020 și la ce trebuie să fii atent dacă vrei să cumperi o astfel de mașină.

Intră în Galeria FOTO

Anul pandemiei și-a pus amprenta asupra obiceiurilor de cumpărare ale românilor și în ceea ce privește achiziția de mașini. Atât mașinile noi, cât și cele second hand au înregistrat un declin al vânzărilor, în timp ce cumpărătorii au fost mult mai atenți și pretențioși în procesul de achiziție.

Este și motivul pentru care mulți au ales să verifice mașinile înainte de achiziție pe un site specializat, așa cum este CarVertical. Rapoartele generate conțin informații valoroase, cum ar fi kilometrajul înregistrat oficial în service-uri autorizate și/sau în cadrul inspecțiilor periodice, posibilele daune și costurile de reparație, defecte comune, specificații detaliate (listă de echipamente în funcție de disponibilitatea acesteia) și multe altele.

Pe baza rapoartelor de verificări, cei de la CarVertical au întocmit un raport cu cele mai populare mașini verificate în cursul anului 2020 pe platforma lor. În cadrul acestei analize au fost luate în calcul peste 500.000 de rapoarte unice efectuate pe site în perioada Ianuarie 2020 – Decembrie 2020.

Care sunt cele mai populare mașini second hand în România

1. Volkswagen Passat este, de departe, cea mai populară mașină second-hand în România, modelele din anii 2009, 2010 și 2016 fiind cele mai frecvent analizate pe CarVertical. Generațiile B6 (2005-2010) și B7 (2010-2015) sunt la mare căutare datorită abundenței de piese disponibile, confortului și „etichetei” de mașină adaptată atât condusului urban cât și extraurban.

Cu trecerea timpului, aceste mașini au început să aibă probleme și pe partea de caroserie, cu numeroase puncte predispuse coroziunii, mai ales în generația B6. Generația B8 (2015-) pare a fi mai fiabilă, însă este dificil să tragem concluzii deoarece este o mașină relativ recent lansată pe piață. Atenție la exemplarele de Volkswagen Passat de culoare bej/crem cu proveniență Germania deoarece acestea au fost adesea folosite drept mașini de taxi.

2. VW Golf este hatchback-ul etalon pentru majoritatea clienților care își doresc o compactă încăpătoare și versatilă. O mare parte dintre rapoartele realizate sunt pentru mașini fabricate în perioada 2008-2010.

Golf V (2003-2010) a avut diverse probleme mai grave sau mai puțin grave, în funcție de motorizare și cutia de viteze aleasă. Motoarele FSI aspirate tind să fie lipsite de putere și pot consuma ulei în cantități mari, în vreme ce 2.0 TDI a avut mai multe defecte cauzate de injectoare și altele.

Golf VI (2008-2013) este o evoluție ușoară a lui Golf V și împarte numeroase elemente cu acesta. Problemele sale bine-cunoscute sunt la cutiile DSG, la distribuțiile pe lanț ale motoarelor TSI, cu precădere 1.2 TSI și durata de viață scurtă a lui 1.4 TSI 160 cp cu turbocompresor și compresor mecanic.

Modele premium sunt cumpărate pe bani puțini, din generațiile mai vechi

3. Audi A4 este modelul premium cel mai căutat în România, cel mai frecvent analizate fiind exemplarele din anii 2009, 2010 și 2013. Audi A4 B7 este recunoscută în rândul pasionaților brandului ca fiind mai fiabilă decât succesoarea sa, A4 B8. Problemele acestei generații sunt comune cu cele ale Golfului V împreună cu alte aspecte specifice, cum ar fi compresoarele de aer condiționat care pot ceda în timp.

4. BMW Seria 3 este modelul favorit al celor care doresc o mașină sport ieftină, astfel că cele mai populare au fost modelele fabricate în perioada 2005 – 2007. Ca orice mașină mai veche de 10 ani, E46 are după caz probleme cu rugina, consumul de ulei în cazul motoarelor pe benzină și diverse probleme pe partea de admisie și nu numai în cazul propulsoarelor Diesel.

Generația E90 (2004-2013) tinde să fie mai „sobră”, o mașină mai matură, mai sigură și mai bine echipată. Mașinile mai „accesibile”, mai ales cele căutate în țara noastră, sunt dotate cu motoare diesel de 2.0l, de preferință cod motor M47, fabricat între 2005 și 2007.

5. BMW Seria 5 încheie Top 5 al celor mai populare mașini second hand din România, în special prin generația F10. Problemele comune ale acestei generații sunt în general suspensia pe puntea spate (dacă modelul ales este dotat cu perne de aer), suspensia adaptivă și lanțurile de distribuție în cazul modelelor 518d și 520d (motoarele diesel în 4 cilindri cod N47D20).

Concluzia: Românii sunt fani declarați ai mașinilor germane

Preferințele clienților de mașini second hand din România sunt în continuare axate pe mașinile germane, în parte datorită confortului oferit și a imaginii dar și a prețurilor relativ mici de achiziție chiar dacă în unele cazuri întreținerea se poate dovedi nu tocmai ieftină. Cu toate acestea, cele mai fiabile modele de mașini second hand sunt cu totul altele.

Dacă sunteți interesați de unul dintre modelele descrise mai sus, economisiți bani și timp prețios efectuând înaintea cumpărării o verificare a seriei de șasiu pe CarVertical.

În general, o mașină bine păstrată beneficiază de informații detaliate în raport în vreme ce un exemplar cu revizii sau reparații post-accident făcute în service-uri neautorizate va avea un raport mai sărac în amănunte. În acest caz „nicio informație nu este chiar o veste bună”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide