Top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa în februarie. SUV-urile au peste jumătate din piață

Publicat: 28 03. 2022, 10:13
Actualizat: 28 03. 2022, 10:15

Vehiculele electrice (BEV) au reprezentat 56% din cererea de mașini cu emisii reduse (BEV, PHEV, Hidrogen) în luna februarie 2022. Volumul a crescut cu 77% comparativ cu februarie 2021 la un total de 87.400 de unități. Și volumul mașinilor hibride plug-in (PHEV) a crescut în luna februarie, cu 6% la 67.400 de unități.

Apariția de noi modele și susținerea continuă a stimulentelor a avut un impact mare asupra cererii de mașini electrice. SUV-urile au continuat să fie un motor cheie al creșterii, reprezentând 49% din cererea totală pe toate segmentele.

„Fără lansarea SUV-urilor electrice, segmentul de mașini electrice părea să rămână o piață de nișă în Europa. Dar datorită investițiilor în aceste vehicule, cererea continuă să crească”, a declarat Felipe Munoz, Global Analyst at JATO Dynamics.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

SUV-urile electrice au reprezentat 51% din înmatriculările de mașini electrice în februarie și 11% din piața totală de SUV-uri.

Din totalul de mașini electrice înmatriculate în februarie, 25% au fost mașini de oraș, 13% au fost autoturisme sedan, 10% hatch și 1% van.

Tesla a condus piața de mașini electrice în februarie, cu o cotă de piață de 18,1%. A fost urmat de Grupul Volkswagen cu 17,6%.

Rezultatele Tesla se explică prin popularitatea continuă a Model 3, cel mai vândut model electric în februarie. Tesla Model 3 a fost cel mai popular în Spania, Franța și Germania, în timp ce Model Y a fost lider în Austria, Belgia, Elveția, Danemarca și Marea Britanie.

Top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa în februarie

1. Tesla Model 3: 9.061 (+67%)
2. Tesla Model Y: 6.729
3. Fiat 500e: 3.796 (+74%)
4. Kia e-Niro: 3.455 (+29%)
5. Hyundai Ioniq 5: 3.255
6. Hyundai Kona EV: 3.032 (+20%)
7. Renault Zoe: 2.925 (-18%)
8. Volkswagen ID.4: 2.716 (+591%)
9. Škoda Enyaq iV: 2.687
10. Mini Cooper SE: 2.246 (+92%)

Piața europeană de mașini noi a continuat să scadă în februarie. Situația geopolitică din Ucraina a afectat și mai mult deficitul de semiconductori și lanțul de aprovizionare. În consecință, mulți constructori auto au fost forțați să oprească producția, întârziind livrarea de vehicule noi.

Potrivit datelor JATO Dynamics pentru 26 de piețe europene, înmatriculările de vehicule noi au scăzut cu 5,4% în a doua lună a anului, la 794.576 de unități.

În primele două luni, înregistrările de mașini noi au scăzut cu 3,8% față de ianuarie-februarie 2021, la 1.607.321 de unități.

Sursa: Jato Dynamics