TOP 10: cele mai valoroase companii auto din Europa
Pentru cei interesaţi de ce se întâmplă la nivel macroeconomic în Europa, studiul celor de la Price Waterhous Cooper este foarte interesant, deoarece arată, în principal, cum a evoluat capitalizarea principalelor 100 de companii din Europa din 2008 încoace (anul în care s-a declanşat ”oficial” criza economică).
Ei bine, dacă în 2008 principalele 100 de companii din Europa valorau împreună 4.875 de miliarde de euro, iată că după cinci ani, în 2013, valoarea cumulată a acestora nu a scăzut, ci, paradoxal, a crescut cu 7%, la 5.308 miliarde de euro. Ceea ce nu înseamnă că această criză nu s-a făcut resimţită: 27 dintre marile companii din TOP 100 în 2008 ori au ieşit din acest top, ori au falimentat între timp.
Conform specialiştilor, cel mai bine s-au dezvoltat companiile care activează în sectorul Retail&Consumer, Sănătate şi Farmacie, precum şi auto (din nou, ciudat, din moment ce polemicile crizei auto nu au încetat). Interesant, studiul mai afirmă că, în ciuda crizei, consumul individual a crescut, pe fondul dezvoltării clasei de mijloc în multe ţări emergente.
Dar să ne ocupăm de ceea ce ne interesează acum, şi anume domeniul auto. Iată în continuare topul companiilor auto, cu poziţia din topul general şi valoarea estimată în 2013 (în paranteze, poziţia şi valoarea din 2008):
- Volkswagen: Locul 14 / 81,55 miliarde euro (Locul 22 / 67,76 miliarde euro)
- Daimler: Locul 34 / 56,71 miliarde euro (Locul 57 / 35,41 miliarde euro)
- BMW: Locul 41 / 46,33 miliarde euro (nu era în TOP 100 în 2008 / 17,66 miliarde euro)
- Audi: Locul 81 / 26,7 miliarde euro (Locul 100 / 20,3 miliarde euro)
- Rolls Royce: Locul 86 / 25,69 miliarde euro (nu era în TOP 100 în 2008 / 8 miliarde euro)
- Volvo: Locul 100 / 23.65 miliarde euro (nu era în TOP 100 în 2008 / 16 miliarde euro)
- Porsche: nu intră în TOP 100 / 19,6 miliarde euro (nu era în TOP 100 în 2008 / 16 miliarde euro)
(dat fiind că studiul a fost realizat de filiala germană Price Waterhouse Coopers, companiile auto non-germane care nu intră în TOP 100 general nu au fost luate în considerare)
Era oarecum de aşteptat ca Volkswagen să se plaseze pe prima poziţie, din moment ce maşinile acestui brand domină şi vânzările de maşini noi pe plan european. Pentru că Audi (care face parte din grupul Volkswagen) apare separat, înseamnă că vorbim de brandul Volkswagen, ceea ce demonstrează cu atât mai mult dominaţia VW – mai ales dacă ne gândim că şi în 2008 această marcă era foarte puternică, iar de atunci a urcat 8 poziţii în TOP 100.
Pe locul al doilea se plasează Daimler, care în ultimii 5 ani a reuşit să crească foarte bine, înregistrând un plus de peste 50% ca valoare, dar reuşind şi să urce peste 20 de poziţii, acum aflându-se în prima treime a TOP 100. Cel mai probabil, o contribuţie importantă la aceste rezultate şi are şi divizia de utilitare şi camioane Mercedes-Benz.
Însă o privire mai atentă asupra acestui clasament ne relevă că BMW a făcut cel mai mare salt în cinci ani: dacă în 2008 nici măcar nu era în TOP 100, iar valoarea companiei era cotată la mai puţin de 20 de miliarde de euro, în 2013 regăsim marca bavareză mai sus de mijlocul clasamentului şi cu o valoare de aproape trei ori mai mare! La care mai adăugăm şi evoluţia extraordinar de bună a mărcii Rolls Royce, care aparţine de BMW, marca de lux britanică ajungând în ultimii cinci ani să aibă o valoare de peste 3 ori mai mare ca în 2008!
Este adevărat, cumulat, BMW şi Rolls Royce rămân sub nivelul lui Volkswagen, Audi şi Porsche, dar e destul de clar că BMW şi Daimler au înregistrat, în această perioadă de criză, o evoluţie mai accentuată.
În ce priveşte Volvo, suedezii se bucură şi ei de rezultate bune, chiar dacă, între timp, au ajuns sub ”stăpânire” chineză – totuşi, la fel ca în cazl Daimler, studiul nu relevă dacă e vorba doar de divizia auto sau a fost luată în calcul şi divizia de camioane, considerată mai profitabilă.