Top 10 cele mai bine vândute maşini din lume

Publicat: 13 06. 2008, 10:48

Locul 5

Ford Escort, o maşină care a făcut istorie în Campionatul Mondial de Rally, a fost vândută în peste 20 de milioane de exemplare, ocupând locul 5. Lansată în 1967, ca şi maşină de familiei, nu a durat mult până ce a devenit best-seller în America şi Anglia. De-alungul celor 36 de ani de existenţă, căci modelul a fost scos la rampă în 2003, a beneficiat de toate formele de caroserie, mai mult decât atât, a trecut prin mai multe transformări pentru a oferi confortul, look-ul şi performanţele solicitate de clienţi.

Locul 4

Locul 4 este rezervat unui fenomen auto, pe numele său Volkswagen Beetle alias VW Bug. Aceasta a fost maşina prin care Volkswagen a devenit cunoscut ca şi constructorul "maşinii poporului", iar cele peste 21,5 milioane de exemplare vândute până în 2003 subliniază acest aspect. Lansat în 1945, VW Beetle avea să facă istorie, în vremuri istorice. Chiar dacă au fost aduse critici legate de forma caroseriei, de motorul zgomotos şi slab, Beetle a fost unul dintre cele mai vândute modele VW.

Locul 3

Ocupantul locului 3 este o maşină care nu mai are nevoie de nici o prezentare, VW Golf. Lansat în 1974, VW Golf a fost vândut în peste 25 de milioane de exemplare, fiind un succes încă de la lansare. Aflat la cea de-a cincea generaţie, VW Golf continuă să facă valuri mai ales în rândul celor tineri, iar cea de-a şasea generaţie este foarte aproape de lansare.

Locul 2

O mare surpriză este dezvăluită de ocupantul locului 2, care nu este o maşină cu valenţe sportive, dar nici o maşină de familie, ci este o maşină polivalentă, un pickup, din marea familie Ford, fiind vorba despre Ford F Series. Comercializată cu preponderenţă în America, în cei 50 de ani de activitate maşina a fost vândută în peste 29 de milioane de unităţi, devenind cel mai vândut model Ford din acest segment.

Locul 1

Cea mai bine vândută maşină a tuturor timpurilor este Toyota Corolla. Lansată în 1966, Corolla avea să devină un succes fără precedent, fiind înregistrate peste 35 de milioane de exemplare vândute. Se spune că la fiecare 40 de secunde este vândut un exemplar al modelului japonez. Chiar dacă este adevărat sau nu, cele 35 de milioane de unităţi fac ca Toyota Corolla să fie cea ma vândută maşină de pe Glob. Aflată la cea de-a noua generaţie, Corolla şi-a convins clienţii din întreaga lume prin confort, siguranţă, dar cel mai important prin fiabilitate.De-a lungul timpului tehnologia a evoluat exponenţial oferindu-ne, nouă clienţilor, pe lângă dotări care ne fac viaţa mai uşoară la bord, sisteme de siguranţă din ce în ce mai sofisticate, dar şi modele low-cost îmbinând pe cât posibil confortul cu reducerea costurilor de producţie. Un exemplu elocvent fiind nou lansata Dacia Sandero. Toate aceste progrese au avut şi au în continuare un singur scop, vânzarea a cât mai multe modele posibil pentru o gamă foarte largă de clienţi.

Oare câţi şi-au pus întrebarea, care este cea mai vândută maşină a tuturor timpurilor? Promotor.ro va răspunde celor curioşi în cele ce urmează.

Locul 10

Pentru a nu spulbera misterul de la început, vom începe cu ocupanta locului 10 care nu este nimeni alta decât batrâna rusoaică Lada Riva. Maşina a fost foarte populară în Rusia şi Egipt. În 1966 guvernul rus a semnat un act cu cei de la Fiat prin care, maşina putea să fie construită la o fabrică pe lângă Moscova. Lada 1200 şi-a făcut apariţia în 1973 cu ocazia Salonului Auto din Anglia, şocând lumea automobilistică de pe Bătrânul Continent cu un preţ foarte scăzut. Volumul de vânzări a fost de peste 13,5 milioane de unităţi.

Locul 9

Pe locul 9 se află Volkswagen Passat, maşină care a făcut şi face în continuare vânzări foarte bune în România. De la debutul modelului din 1973, s-au vândut până acum peste 15 milioane de unităţi în întreaga lume. VW Passat a devenit, de la o maşină relativ modestă, un compromis foarte bun între performanţe, confort şi bani. Drept dovadă stau motorizările puternice şi economice, transmisiile DSG şi multe alte elemente care echipează modelul german.

Locul 8

Locul 8 este rezervat unui model japonez, vândut sub mai multe denumiri, în funcţie de piaţa de desfacere şi anume Nissan Sunny, Sentra, Pulsar sau Tsuru. Maşina a ocupat locul 8 graţie celor peste 16 milioane de unităţi vândute. Nissan Sunny a fost lansată în luna septembrie a anului 1966 sub numele de Datsun 1000, având două forme de caroserie( trei uşi şi break).

Locul 7

Modelul care practic a adus automobilul la scară industrială, Ford Model T, se află pe locul 7 în topul celor mai bine vândute maşini ale tuturor timpurilor. Începând din 1908 şi până în 1927, Ford T a fost vândut în 16,5 milioane de exemplare, toate modelele ieşind de pe linia de producţie în negru, fiind după spusele lui Henry Ford, culoarea care se usca cel mai repede. Ford T a fost prima maşină de serie, asamblată de pe o linie de producţie. Maşina a fost propulsată de un motor cu patru cilindrii care dezvolta 20 CP şi era capabilă să atingă viteza de 72 km/h.


Locul 6

Locul 6 este ocupat de un model de referinţă pentru industria japoneză, Honda Civic. De la lansarea primului model în 1972 au fost vândute peste 16,5 milioane de exemplare în întreaga lume. Honda Civic a fost şi este o maşină destinată celor tineri, fiind o maşină cu valanţe sportive, prima caroserie fiind un shortbacked cu 3 uşi, urmată în 1973 de o variantă hatchback tot în trei uşi.