Clipe de coșmar pentru șoferul unui TIR, a cărui remorcă a luat foc în mers pe DN1, în Brașov. Speriat de fumul apărut din senin, bărbatul de 33 de ani a tras pe dreapta și a coborât imediat din cabină.
Alertați de alți șoferi, pompierii au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă si un echipaj SMURD. S-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta în partea din spate a autoutilitarei.
Remorca era încărcată cu gresie și s-a făcut scrum în urma incendiului. Mașinile au stat bară la bară pe șosea, până când traficul a fost deviat pe rute alternative. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
În lunile călduroase ale acestui an (iunie-iulie) au avut loc numeroase astfel de incidente pe mai multe drumuri din țară. În urmă cu aproximativ două săptămâni o mașina înmatriculată în Olt, în care se aflau patru tineri, rula pe E 574, în județul Olt, iar în zona Pădurea Sarului a fost cuprinsă de flăcări. Cei patru tineri, doi băieţi şi două fete, care se îndreptau spre Craiova, au ieşit la timp din autoturism.
Un autoturism marca BMW s-a făcut scrum la început de iulie. Mașina a luat foc în timp ce se deplasa pe Drumul Național 66, pe raza localității Peșteana Jiu, din județul Gorj. Mașina a luat foc în mers și flăcările s-au extins rapid. Șoferul a reușit să se salveze în ultimul moment.
El a reușit să sune la 112 dar pompierii nu au mai reușit să salveze mare lucru din vehiculul care a ars în proporție de 90%. Pompierii de la unitatea din Turceni au intervenit, dar nu au reușit să salveze mare lucru, mașina fiind distrusă aproape în totalitate.