Timp record de încărcare pentru o mașină electrică

Publicat: 28 08. 2021, 08:04
Actualizat: 28 08. 2021, 08:25

Un producător auto lucrează intens pentru a obține un timp record de încărcare pentru o mașină electrică. Este vorba despre singurul producător auto din Vietnam, VinFast.

GALERIE FOTO

Pentru a-și atinge obiectivul, VinFAst a semnat trei parteneriate cu trei entități diferite. Primul dintre ele este cu StoreDot, o companie din Israel. Înțelegerea vizează dezvoltarea unei tehnologii de încărcare ultra-rapidă. Reprezentanții companiei israeliene susțin că tehnologia lor permite unei baterii auto cu o capacitate de 65 kWh să se încarce până la 80% într-un timp record de doar 5 minute.

StoreDot lucrează deja cu giganți precum Samsung și Daimler. Tehnologia sa este folosită, la ora actuală, pentru mai multe modele de telefoane, drone și trotinete electrice. Aceasta urmează să fie aplicată acum și în industria auto.

VinFast a semnat un acord și cu ProLogicum. Compania din Taiwan este dezvoltator de baterii solide. Cu o densitate de trei ori mai mare decât bateriile litiu-ion și cu risc de incendiu redus, astfel de unități sunt considerate de viitor.

Constructorul american Fisker a renunțat însă, încă din primăvara trecută, la ideea utilizării bateriilor solide. Motivul expus de ei este faptul că perfecționarea tehnologiei este extrem de dificilă și de costisitoare.

Producătorul auto vietnamez a anunțat că a semnat un acord și cu Gotion High-Tech, un producător de baterii din China. Compania construiește baterii litiu-fier-fosfat. Costurile de producție sunt mai mici decât în cazul bateriilor clasice litiu-ion.

VinFast pregătește un timp record de încărcare pentru o mașină electrică sub coordonarea unui CEO de renume

Vietnamezii au dezvăluit că propriul lor departament de Cercetare și Dezvoltare lucrează pentru perfecționarea tehnologiei bateriilor și a încărcării acestora. Președintele companiei, Thuy Le, a anunțat deschiderea unor centre de producție a bateriilor atât pe teritoriul Europei, cât și pe cel al Statelor Unite.

În prezent, portofoliul companiei include doar modele cu motoare pe combustie și plug-in hybrid. Este vorba despre un SUV și un sedan, poziționate în segmentul premium. Primul model electric este în lucu.

VinFast este compania care intenționează să-și vândă modelele la nivel global. Pentru a-și îndeplini obiectivul, vietnamezii au apelat la serviciile lui Michael Lohscheller, fost CEO la Opel.