Test Drive cu noul Peugeot 3008 – Etalonul designului în segmentul compact
Într-un segment atât de aglomerat și de disputat precum cel al SUV-urilor compacte trebuie să te impui prin ceva. Noul Peugeot 3008 vrea să capteze atenția prin design și să câștige clienți prin gama diversificată de motoare și dotări demne de segmentul premium.
Peugeot a fost și este un producător care reușește să insufle mașinilor sale un caracter aparte. Fie că vorbim despre design sau tehnică, francezii au știut să își lase amprenta pe filele istoriei auto cu modele pe care pasionații de pretutindeni le apreciază.
Ultimii ani au reprezentat o transformare care, spun eu, este una către mai bine. Proaspăt lansat pe piață, noul Peugeot 3008 respectă această tendință a producătorului francez, fiind o mașină complet nouă, cu o abordare proaspătă, menită să atragă cât mai mulți clienți. În cele ce urmează vom vedea cum vor francezii să facă acest lucru, cu ce impresionează noul lor concurent, dar și unde este loc de mai bine.
Peugeot oferă o lecție de design prin noul său model
Știu că aspectul unui obiect, oricare ar fi acela, este subiectiv. Dar noul 3008 este cu siguranță o mașină care iese în evidență. Designerii Peugeot au reușit să creioneze un SUV pe care nu-l vei confunda atunci când îl vezi pe stradă.
Primul lucru pe care îl observi e acelă că mașina este mai masivă decât pare în fotografii. La acest lucru contribuie proporțiile caroseriei. Noul 3008 măsoară 4,54 metri în lungime, 1,89 metri în lățime și 1,64 metri în înălțime, însă modul în care este desenat îți dă impresia unei mașini mai mari.
Partea frontală înaltă este marcată de grila deja clasică, în culoarea caroseriei, care pare că izvorăște din scutul Peugeot. Din farurile LED răsar cele trei „gheare”, folosite pentru luminile de rulare pe timp de zi și semnalizări, oferind un efect interesant, mai ales pe timp de noapte.
Am avut la dispoziție o mașină în echiparea de top GT, pe care o recunoaștem ușor după siglele Peugeot montate pe fiecare dintre aripile frontale. De asemenea, nuanța Obsession Blue scoate în evidență fiecare linie a caroseriei. În contrast cu acesta este plafonul negru, care separă și mai bine suprafața vitrată de restul caroseriei. Silueta este completată, în acest caz, de un set de jante de 19 inch.
Partea din spate inspiră același sentiment de masivitate, iar stopurile utilizează o grafică similară cu cea din faruri, imitând zgârietura unor gheare de felină. În plus, luminile pot fi programate pentru a avea o animație de fiecare dată când închizi și deschizi mașina. Și, la fel cum am văzut pe 408, celebrele „Cat Ears” – așa cum le numește Peugeot – sunt integrate în spoilerul de pe hayon.
Un interior aproape premium
Poate că la prima vedere pare o exagerare, dar cred că această afirmație este justificată prin suma materialelor, formelor și tehnologiilor prezente la interiorul noii generații Peugeot 3008.
Francezii au reușit să facă un interior plin forme, linii și texturi plăcute ochiului și atingerii, însă îmi place că nu l-au încărcat. În anumite privințe mi se pare că este chiar opusul. Spre exemplu, avem doar câteva comenzi pe consola centrală, printre care se numără frâna de parcare electrică, degivrarea, setarea MIN/MAX pentru climatizare sau butonul pentru avarii.
Restul funcțiilor, printre care și climatizarea, au fost mutate în ecranele mașinii. În această echipare de top, Peugeot 3008 propune noul i-Cockpit Panoramic, adică un ecran curbat de 21 de inch, care a fost împărțit în două zone distincte. Prima jumătate oferă toate informațiile necesare șoferului, iar cea de-a doua afișează interfața sistemului multimedia. Aici sunt integrate toate funcțiile mașinii, lucru ce poate deveni frustrant uneori.
Chiar dacă sub acest ecran avangardist, cu design plutitor, există i-Toggles, adică niște scurtături tactile programabile, tot mi-ar fi plăcut mai tare un rând de controale fizice. Au existat momente în care m-am simțit distras de la drum căutând prin atâtea meniuri și submeniuri. Din fericire, sistemul răspunde repede comenzilor. Încă un plus pe care îl acord sistemului de infotainment este conectivitatea wireless cu Apple CarPlay și Android Auto.
Dincolo de acest nou ecran uriaș de 21 de inch am descoperit o cabină bine asamblată, cu materiale bune în partea superioară, dar care încep să devină mai tari pe măsură ce cauți mai jos. Totuși, mi-ar fi plăcut să văd aceeași spumă moale și pe fețele ușilor spate, așa cum regăsim în față.
Dacă la prima vedere poate nu pare, ergonomia interiorului este una bună, cu butoane și comenzi acolo unde te-ai aștepta să fie. Poate doar selectorul transmisiei să îți mai dea de furcă, fiind pus pe planșa de bord, ci nu pe consola centrală.
Confort, practicalitate și spațiu
La capitolul confort, Peugeot 3008 se remarcă prin scaune, cel puțin în această echipare de top. Acestea sunt certificate AGR, sunt încălzite, ventilate și au și funcție de masaj pentru locurile din față. Pasagerii spate dispun de banchetă încălzită pe trei trepte.
O surpriză plăcută a fost funcția de masaj, care funcționează mai bine decât pe vechile generații Peugeot sau Citroen. Ba chiar a fost un ajutor de nădejde pe autostradă, atunci când simțeam că spatele începe să îmi amorțească.
Totuși, mi s-a părut că suspensia este ușor rigidă, ceea ce nu mă deranjează în mod special, însă dacă știți că vă doriți o mașină care să vă ofere senzația că „plutiți”, noul 3008 s-ar putea să nu fie alesul.
Din fericire compensează prin spațiu. Inițial, forma de SUV coupe m-a păcălit, însă, am descoperit că, de fapt, toți pasagerii au la dispoziție suficient spațiu, chiar și într-o mașină cu plafonul panoramic bifat. Ca șofer mi-am găsit rapid poziția la volan, iar de la pasageri nu am primit plângeri, nici măcar de la cei din spate. Aș putea să îi adresez eu una, anume că mi-ar fi plăcut ca portierele spate să se deschidă la un unghi mai larg pentru a îmbunătăți accesul.
În plus, odată cu noua generație i-Cockpit, am descoperit că, indiferent de poziția pe care o ai la volan, va fi mult mai ușor să vezi instrumentarul de bord peste volanul mic, deja cunoscut de la Peugeot de peste un deceniu încoace.
Nu în ultimul rând, există foarte multe spații de depozitare. În consola regăsim două suporturi de pahare, un spațiu de depozitare ce poate fi acoperit și în care există două porturi USB-C și unul de 12V, iar cotiera cu deschidere 50/50 este încăpătoare și refrigerată. Portbagajul măsoară 520 de litri.
Oricum îl vrei: mild-hybrid, plug-in hybrid sau pur electric
Noul Puegeot 3008 este construit pe platforma STLA Medium a grupului Stellantis, ceea ce permite producătorului să ofere acest model cu o gamă largă de motorizări. Îl poți cumpăra sub forma unui mild-hybrid, dar și ca plug-in hybrid. Iar dacă vrei o versiune electrică, află că există Peugeot E-3008. În esență este aceeași mașină, atât ca design, cât și ca dotări, însă se adresează celor care vor un SUV pur electric.
Am avut la test versiune mild-hybrid a noului 3008, însă este o motorizare care are câteva valențe de full-hybrid. La baza acestui sistem se află motorul de 1.2 litri turbo, pe benzină, care acum folosește distribuție pe lanț. Producătorul a renunțat la sistemul cu curea imersată în ulei, ceea ce ar trebui să sporească fiabilitatea acestui motor în trei cilindri.
Unitatea termică produce 136 CP și 230 Nm, dar este ajutată de un motor electric de 21 CP și 51 Nm. Acesta este integrat în transmisia automată cu 6 trepte și dublu ambreiaj, fiind alimentat de o baterie de 0,89 kWh (brut)/0,43 kWh (net).
Motorul electric oferă aport în momentul accelerației, iar dacă există suficientă energie în baterie, poate mișca mașina prin propriile puteri. De asemenea, mașina poate face coasting, pentru a reduce consumul de carburant. Iar dacă vă întrebați ce performanțe oferă această motorizare, Peugeot 3008 mild-hybrid poate accelera de la 0 la 100 km/h în 10,2 secunde și are o viteză maximă de 201 km/h.
Cât consumă noul Peugeot 3008?
Ne vom raporta strict la acestă motorizare. Producătorul oferă un consum mixt de 5,5 litri/100 km pentru această motorizare. Pe parcursul testului meu cu noul 3008 am reușit să ating o medie de 6,8 litri/100 km, astfel că poți parcurge circa 700 km cu un singur plin de combustibil, dat fiind că rezervorul măsoară 55 de litri. Pe drum național am atins consumul declarat, de 5,5 litri/100 km, iar pe autostradă am înregistrat valoarea de 7,1 litri/100 km.
În oraș consumurile au fluctuat destul de mult, în funcție de condițiile de trafic. În principiu, am văzut valori cuprinse între 9 și 12, însă media s-a stabilizat în jurul valorii de 10,5 litri/100 km. Consumurile pot varia destul de mult, în funcție de modul în care mașina se folosește de aportul electric.
Cum se conduce?
Peugeot a încercat să confere acestei noi generații o ținută de drum ceva mai dinamică. Nu este un SUV moale, lucru pe care îl resimți, în special, în amortizarea secundară (denivelări, guri de canalizare, crăpături în asfalt). Însă, dacă ești fanul unei ținute de drum mai închegate, 3008 s-ar putea să ți se adreseze. Nu este o mașină cu care să ataci în forță virajele, însă este una care îți va conferi încredere, chiar și atunci când este încălțată cu anvelope all-season, așa cum a fost exemplarul din testul nostru.
Motorul de 1.2 litri nu impresionează prin accelerații sau reprize, însă va fi suficient pentru majoritatea clienților. Ce-i drept, mi-aș fi dorit ceva mai mult de la el în timpul depășirilor. Transmisia automată cu dublu ambreiaj compensează, fiind suficient de responsivă atunci când pui piciorul la podea. De asemenea, schimbările de treaptă sunt line, dar le poți simți uneori în oraș, mai ales dacă ești prins în coloană.
Chiar dacă mașina oferă trei moduri de condus – Eco, Normal și Sport – diferența o face calibrarea direcției și a accelerației. În modul Eco accelerația va deveni molatică, în timp ce modul Sport pune mai bine în alertă mașina, pentru a răspunde mai rapid comenzilor. De asemenea, direcția devine puțin mai grea, lucru pe care nu-l consider neapărat un plus. Nefiind dotat cu amortizoare adaptive, ținuta de drum a lui 3008 nu se schimbă odată cu aceste moduri.
Concluzii și prețuri
Noul Peugeot 3008 reprezintă un pas important pentru Peugeot. Calitatea materialelor și a asamblării, desingul, dar și tehnologiile au primit un upgrade important. De asemenea, versatilitatea platformei va putea atrage mai multe categorii de clienți, dată fiind varietatea de motorizări disponibilă pe noul 3008.
Pentru cine caută un 3008 hibrid, cred că alegerea mai interesantă ar fi plug-in hybrid-ul de 1.6 litri și 195 CP. Nu doar că este mai puternic, dar permite și rularea pur electrică în oraș. De asemenea, E-3008 va fi disponibil în mai multe configurații, iar cea mai eficientă dintre toate va fi capabilă de până la 700 km de autonomie cu o singură încărcare.
Iar acest lucru ne aduce la prețuri. În România, prețul de bază pentru noul Peugeot 3008 este de 33.000 de euro, cu TVA inclus. Este vorba despre echiparea Allure, cu motorizarea de 1.2 litri mild-hybrid și 136 CP. Aceeași motorizare, dar în echipare de top, precum mașina din acest test, ajunge la un preț de listă de 41.039 de euro.
Într-un segment atât de aglomerat cum este cel al SUV-urilor compacte, ați alege Peugeot 3008, sau ați face o alegere pragmatică și ați merge pe un model precum Hyundai Tucson sau Volkswagen Tiguan?
Walkaround cu noul Peugeot 3008: