Tesla Model S Plaid, dezlănțuită pe Autobahn-ul german. Sedanul electric a depășit 320 km/h – VIDEO
Tesla Model S Plaid cu pachetul Track a fost dusă la viteză maximă pe Autobahn. Sedanul electric sparge bariera celor 320 de kilometri pe oră.
Tesla Model S Plaid este una dintre cele mai impresionante mașini pe care le poți cumpăra în acest moment. Sedanul electric produs de compania americană dispune de trei motoare electrice care produc o putere totală de 1.020 CP. Model S Plaid este foarte rapidă când vine vorba de sprintul 0-100, fiind o mașină capabilă să atingă 100 km/h în aproximativ 2 secunde.
Tesla a promis și o viteză maximă de 320 km/h, dar care nu a fost posibilă până acum, nu pentru că mașina nu era capabilă să atingă viteza, ci pentru că nu avea frânele necesare. Acest lucru a fost rezolvat prin pachetul Track, pe care clienții îl pot cumpăra chiar și după achiziția inițială a mașinii. În funcție de preferințe, clienții pot opta pentru setul complet de frâne ceramice și jante cu anvelope performante sau doar pentru frânele ceramice.
Tesla Model S Plaid a spart bariera celor 320 km/h
Cei de la AutoTopNL au luat o astfel de Tesla Model S Plaid echipată cu pachetul Track și au dus-o pe Autobahn. Odată cu instalarea acestor frâne, se deblochează și viteza maximă declarată de 320 km/h.
Chiar dacă accelerația 0-100 este impresionantă, nu este singurul aspect de-a dreptul impresionant al acestei mașini. În urma testelor făcute de AutoTopNL, aflăm nu doar că mașina accelerează fulminant până la 100 km/h, ci că reușește să și susțină ritmul odată ce a atins această viteză. După cum arată acest videoclip, viteza crește într-un ritm cu adevărat spectaculos, chiar dacă trece de 100 km/h, 200 km/h și 300 km/h.
AutoTopNL a înregistrat un timp de 0-100 km/h de 2,56 secunde. Mașina a accelerat apoi de la 100 km/h la 200 km/h în doar 4,27 secunde, înainte de a parcurge sfertul de milă în 9,62 secunde. Sprintul de la 200 km/h la 300 km/h a durat doar 9,38 secunde, iar Model S Plaid a depășit o viteză de 324 km/h verificată prin GPS. Acest lucru înseamnă că mașina a putut să accelereze de pe loc până la 300 km/h în 16,21 secunde pe o suprafață nepregătită, cum ar fi o pistă de drag racing.
VIDEO