Tesla a prezentat imagini impresionante din interiorul fabricii Gigafactory Shanghai
Tesla a prezentat imagini impresionante din interiorul fabricii Gigafactory Shanghai, singura a producătorului american care operează normal în aceste zile.
Gigafactory Shanghai este de o importanță colosală pentru Tesla, iar faptul că aceasta a reușit să devină operațională înainte de termenul prevăzut a reprezentat o adevărată butelie de oxigen pentru Tesla. Momentul a fost extrem de important pentru Tesla, care are astfel o fabrică operațională în momentul închiderii uzinei din Fremont, din cauza coronavirusului.
Au mai existat filmări anterioare din perioada în care fabrica Tesla din China, cunoscută ca Gigafactory 3 sau Gigafactory Shanghai, era în construcție. Până în acest moment, însă, nimeni nu a avut imagini din interiorul halelor de producție. Acum, Tesla a prezentat un video oficial, astfel că putem vedea cât de impresionant este procesul de producție al lui Model 3 la Gigafactory Shanghai.
La startul producției, anul trecut, în fabrica de la Shanghai se excuta, în principal, caroseria lui Model 3, precum și asamblarea finală. Între timp, însă, producătorul american a crescut capacitatea de producție, integrând local mai multe componente.
Ceea ce este imediat evident din imaginile prezentate de Tesla este că muncitorii aproape că lipsesc din peisaj. Sute de roboți lucrează în locul acestora pe liniile de fabricație. Abia în procesul de asamblare finală, la „mariajul” dintre caroserie și trenul de rulare, apar primii lucrători umani. Desigur, sunt și numeroase componente care nu se produc local, printre acestea aflându-se motoarele electrice ale lui Model 3.
Nivelul producției la Gigafactory Shanghai raportat de Tesla este de circa 3.000 de mașini pe săptămână, ceea ce ar însemna o producție anuală de 150.000 de mașini – ținta Tesla pentru prima fază a fabricii din Shanghai.
Pentru faza a doua a uzinei, Tesla intenționează extinderea capacității de producție a uzinei din China la 250.000 de mașini anual, precum și integrarea locală a producției de baterii și motoare electrice.
Sursa: Electrek