Tehnologie: Indicatoare de bord complet digitale
Compania olandeză ID4MOTION a dezvoltat un sistem de indicatoare de bord complet digitale ce permit transmiterea informaţiei de la maşină către şofer într-o manieră atractivă şi în acelaşi timp eficientă. Astfel, pe lângă informaţile standard oferite de indicatoarele de bord obişnuite – precum turaţiile motorului sau viteza de deplasare – inovaţia botezată MotionGraphics mai poate oferi şi date despre forţele G ce apar în timpul condusului.
Afişajul vine în două variante, una de bază şi una ce poate fi personalizată după bunul plac al clientului, acesta putând alege dintr-o gamă variată de culori şi stiluri care să îmbrace display-ul de 10 inci şi rezoluţie de 1280 X 800. Pentru ilustrarea modului de funcţionare, vizionaţi VIDEOCLIPUL de mai jos.
MotionGraphic design ID4motion from ID4Motion on Vimeo.
VI SE PARE UTILĂ INVENŢIA CELOR DE LA ID4MOTION?