Taximetriştii o dau iar de gard, grav, la Otopeni – VIDEO

Autor: Mediafax 10 aug. 2017 Știri auto
Taximetriştii o dau iar de gard, grav, la Otopeni – VIDEO

Doi turişti străini au fost pe punctul de a rămâne fără bunuri fiindcă au refuzat să-i plătească taximetristului care i-a adus la Aeroportul Otopeni o aşa-zisă „taxă de bagaj”. Şoferul a fost filmat în momentul în care a vrut să plece cu bagajele, iar cei doi s-au agăţat de maşină ca să-l oprească.

Incidentul s-a petrecut la terminalul plecări al Aeroportului „Henri Coandă”.

Mai mulţi oameni au fost martori ai scandalui iscat între doi turişti străini şi şoferul unui taximetru. Unul dintre martori, care a şi filmat o parte a incidentului, a povestit, pentru MEDIAFAX, că discuţiile au apărut în momentul în care şoferul care i-a condus până la aeroport le-a cerut, pe lângă cei 30 de lei pe care tinerii i-au plătit, o „taxă” de 10 lei. Când turiştii au întrebat despre ce e vorba, taximetristul le-a spus că în România se percepe o taxă aparte de cea de transport, care se aplică pentru fiecare troler sau rucsac ce e transportat în portbagajul maxinii de taxi. Tinerii i-au replicat şoferului că nu văd nicăieri afişată această taxă, aşa că i-au spus că nu vor plăti nimic în plus şi au cerut să le fie returnate bagajele.

Din acest punct a izbucnit scandalul. În imaginile filmate de martor se vede cum cei trei discută aprins, iar taximetristul, după ce le dă două dintre bagaje tinerilor, închide portbagajul, se urcă în maşină şi încearcă să plece. Unul dintre tineri se agaţă de portiera din dreapta-faţă a maşinii în timp ce prietenul sau s-a agăţat de portiera din stânga-spate. După câţiva metri parcurşi cu cei doi turişti prinşi de maşină, taximetristul, un bărbat de aproximativ 25-30 de ani, a oprit, s-a dat jos, le-a explicat pe un ton nervos că în România aşa se procedează dacă nu se plăteşte „taxa de bagaj”, apoi le-a returnat bunurile şi a plecat.

Nu puţini sunt călătorii puşi în situaţia de a plăti mai mulţi bani pentru o cursă cu taxiul.

„În urmă cu trei ani, m-am urcat la Piaţa Romană într-o maşină de taxi. Avea pe portiera tariful de pornire de 1,29 lei, tariful de noapte de 1,29 lei, tariful de staţionare 1,29 lei, tariful extern de 1,29 lei şi tariful pe kilometru de 12,9 lei. Dar eu nu am văzut că e pusă virgula diferit. Abia la destinaţie, când pregătisem 13 lei să îi dau pentru cei opt kilometri parcurşi, am aflat că trebuie să îi dau 100 de lei. I-am zis că nu am banii ăştia, că n-am văzut tariful, că trebuia să îmi spună, dar degeaba, el a zis că ori îi dau banii, ori stau în maşină până vine cineva să îmi plătească cursa. Am avut noroc că eram acasă, l-am chemat pe soţul meu, care e avocat, şi după o scurtă discuţie, i-a dat 20 de lei şi am putut să plec”, povesteşte Maria Iacob.

„De câte ori ies în oraş, în weekend, întâlnesc cel puţin trei-patru taximetrişti, în Centrul Vechi, care îmi cer 50-60 de lei pentru o cursă de 10-20 de lei. Sunt mulţi taximetrişti de treabă, care nu vor să te păcălească şi nici să îţi ia pentru o cursă cât nu face. Dar sunt mulţi şi cei care vor să te înşele. Iar poliţia nu le face nimic. Poliţia Locală, de exemplu, se plimbă pe lângă ei şi chiar dacă le zicem că ne cer bani mai mulţi şi nu ne dau bon, ridică din umeri şi spun că nu au ce să le facă”, spune Răzvan.

„Din păcate, destul de mulţi taximetrişti sunt interesaţi să înşele şi să câştige câţiva lei în plus, nu să ofere clienţilor o cursă plăcută şi rapidă, prin care să îi convingă pe aceştia să le dea un bacşiş mai mare. Cei tineri sunt mai lipsiţi de bun simt şi de scrupule. Noi, ăştia trecuţi de 50 de ani, suntem mai liniştiţi şi nu ne asumăm riscul de a rămâne fără singura sursă de venit. Am mai auzit de taxa de bagaj, unii şoferi de la firme din Ilfov care fac taximetrie în Bucureşti, am auzit că o cer turiştilor străini, care nu ştiu regulile de la noi”, recunoaşte Bogdan Popa, care lucrează că şofer de taxi în Bucureşti de aproape 30 de ani.

Poliţia nu a fost sesizată cu privire la acest incident, însă oamenii legii transmit că într-o astfel de situaţie este recomandat apelul la 112.

„Într-o astfel de situaţie, în care un taximetrist sau orice alt conducător auto care desfăşoară transport de persoane refuză să înapoieze bagajul unei persoane, trebuie imediat sunat la 112 şi alertată Poliţia. Fapta se încadrează la furt şi ameninţare şi se sancţionează cu închisoarea, conform Codului Penal în vigoare. Recomandarea noastră e ca orice astfel de situaţie să fie adusă imediat la cunoştinţă Poliţiei, iar clienţii cărora li se cere să achite o sumă mai mare decât cea indicată de aparatul de taxare să nu accepte. Orice formă de şantaj, orice formă de ameninţare sunt pedepsite de legea penală. În plus, legea taximetriei prevede foarte clar stabilirea tarifelor, iar abaterile sunt, de asemenea, sancţionate, ajungându-se până la suspendarea dreptului de a practică această meserie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Citeşte articolul complet pe MEDIAFAX.RO


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide