Taximetriştii care refuză cursa vor fi sancţionaţi. Află unde trebuie să suni dacă vrei să faci o reclamaţie
Primăria Generală a Municipiului Bucureşti are în lucru un regulament care prevede sancţiuni concrete pentru cazurile în care taximetriştii refuză să efectueze curse la anumite destinaţii, dar şi pentru comportamentul necivilizat al acestora. Informaţiile apar într-un răspuns adresat unui site de ştiri de către PGMB privind noul regulament de taximetrie al Capitalei.
”Referitor la aspectul estetic al autovehiculelor şi la faptul că şoferii fumează în taxiuri, vă înştiinţăm că în prezent este în curs de elaborare un proiect de Hotărîre de Consiliu General, la care participă mai multe direcţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, cu consultarea asociaţiilor profesionale de resort, în conţinutul căruia sunt prevăzute amenzi pentru acest gen de fapte.”
Una dintre probleme este însă faptul că amenzile ce vor fi aplicate nu pot depăşi 5.000 de lei. Cuantumul maxim al amenzilor care se pot stabili prin hotărâri de Consilii nu poate depăşi 5.000 lei.
În 2016 au existat 3.103 controale în domeniul transportului în regim de taxi în cadrul a 100 acţiuni comune cu Brigada Rutieră şi 823 controale in domeniul transportului în regim de taxi în cadrul a 13 acţiuni comune cu Serviciul Circulaţie Rutieră din cadrul DGPLCMB.
Au fost aplicate 534 sancţiuni principale cu amenzi în sumă de 634.100 lei din care 281 în sumă de 263.500 lei pentru transportatorii din Bucureşti, şi alte 253 sancţiuni în sumă de 370.600 lei pentru transportatorii din judeţul Ilfov. S-au aplicat 395 măsuri complementare, din care:
- 91 autorizaţii taxi reţinute
- 57 autorizaţii taxi retrase
- 1 autorizaţie taxi suspendată
- 8 certificate profesionale retinute
- 219 adrese către localităţi din Ilfov pentru aplicare de măsuri complementare
- 19 adrese către alte institutii, în vederea verificării unor aspecte cu caracter infracţional
Ponderea sesizărilor referitoare la comportamentul necivilizat al taximetriştilor în relaţia cu clienţii este de aproximativ 25 % din totalul sesizărilor, iar cea a sesizărilor referitoare la refuzul de curs de aproximativ 20%, spune PGMB.
Ce variante au clienţii a căror comandă este refuzată de un taximetrist sau cei cărora un taximetrist le cere o sumă arbitrar stabilită de acesta? ”În cazul clienţilor refuzaţi sfatul nostru este să sune la noi (cotar.ro) şi la primărie. Noi imediat sunăm la Primărie şi anunţăm şi Autoritatea Rutieră Română. Bineînţeles că vom trebui să sunăm noi înapoi (taximetristul – n.red.). În ziua de astăzi toată lumea umblă cu telefonul la ei şi înregistrează discuţia deci nu mai este o problemă . Noi ne-am mai ocupat de astfel de reclamaţii, am mai primit sesizări. ARR a suspendat atestate pentru aceasta pe baza adreselor noastre. Îi aşteptăm pe clienţii care sunt jecmăniţi cu adevărat, li se aduc injurii, comportament neadecvat faţă de clienţi. Şi noi dorim să facem ordine”, spune Vasile Ştefănescu preşedinte COTAR, pentru Digi24.ro.