"Ladies Taxis" constituie ultimul moft într-un centru comercial, de turism şi de afaceri unde se întâlnesc peste 203 de naţionalităţi.
"Societatea noastră este conservatoare, iar femeile noastre nu doresc să călătorească alături de bărbaţi, singure, noaptea, atunci când sosesc la aeroport, la ora două – trei dimineaţa", a spus Ammar Bin Tamim, directorul companiei Dubai Taxi. Directorul a adăugat că acest serviciu de transport a fost extrem de apreciat de femei.
În prezent, în Dubai operează 50 de taximetre destinate în exclusivitate femeilor. Taxi-urile sunt conduse doar de femei, care poartă o uniformă roz şi care sunt instruite să nu accepte nici un client din rândurile bărbaţilor. La aeroportul din Dubai există ofiţeri de poliţie care conduc clientele la un taxi-urile roz, în timp ce bărbaţii sunt conduşi la nişte taxi-uri de culoare roşie.
Femeile occidentale care sosesc la aeroportul din Dubai nu par a avea nimic împotriva acestei idei şi nu protestează atunci când sunt conduse la taximetre.
Dubai, unul dintre cele şapte emirate care compun Emiratele Arabe Unite, este mai liberal în comparaţie cu statele musulmane vecine, precum Arabia Saudită, unde femeile nu au voie să conducă o maşină şi nici să voteze.