Taxa pe trei luni în Londra bate preţul multor maşini diesel SH
Primarul Sadiq Khan nu a aşteptat mult până a dat drumul la T-charge – taxa de toxicitate. Iată că la ei, când îşi pun în cap să rezolve o treabă, nu dau înapoi. E drept că pun în aplicare şi legi corecte, în interesul omului. E clar că la traficul din Londra şi la populaţia de acolo, nu te joci cu noxele. Nimeni nu poate să iasă în stradă şi să urle că e incorect ce i se întâmplă.
De azi, cine intră în Londra cu maşini diesel preEuro4 (maşini produse până în 2005-2006), are de plătit această extrataxă de 10 lire sterline, care însumată cu cea de 11.5 lire pentru aglomeraţie, urcă la 21.5 lire o zi în Londra. Taxa de toxicitate va fi aplicată maşinlor care cicrulă în zone de trafic mare, între 7 dimineaţa şi 6 seara, de luni până vineri. Peste 6.500 de şoferi vor plăti această taxă, dintr-un estimat de 10.000. Probabil că 3.500 dintre ei şi-au schimbat deja maşinile prin programul lor local de stimulare a înnoirii parcului auto (RABLA UK) sau renunţă la maşini. Primarul a spus că totul face parte dintr-un program de reabilitare a aerului respirat de londonezi.
Există şi un site unde proprietarii de maşini pot compara emisiile de noxe cu cele ale autovehiculeleor care au Euro 6 – standardul normal şi actual de poluare.
Cei din Londra nu scapă uşor. Asta nu e nimic. Urmează 8 aprilie 2019, data în care primarul Khan va introduce ULEZ în aceleaşi zone protejate – Ultra Low Emissions Zone. Atunci, cei care au maşini până în Euro 6 vor plăti în funcţie de gradul de poluare, în orice zi şi noapte din an, la orice oră, ca să aibă acces în aceste zone 0. Toate taxele adunate vor ajunge la 24 de lire sterline, atunci când se va introduce această nouă impunere.
În planul ULEZ vor intra şi vehiculele pentru transport de pasageri, care vor fi impuse cu 100 de lire pe zi. Până în 2020, primarul Londrei vrea sp reducă emisiile de oxizi de azot din circulaţie cu 50%.
Ca să-i ajute pe şoferi, primarul Londrei face însă presiuni pe Guvern ca să găsească soluţii avantajoase de transport pentru toată lumea, asta incluzând şi un program tip RABLA bun pentru orice proprietar.
Reprezentantul Automobile Association îl sfătuise pe primarul Sadiq Khan să nu introducă această taxă actuală (T-charge) şi să aştepte 2020 pentru a introduce direct taxa finală ULEZ.
Autor Alexandru Banu