Taxa de primă înmatriculare – avertisment

Autor: Mediafax 29 nov. 2007 Știri auto
Taxa de primă înmatriculare – avertisment

Executivul european a argumentat decizia prin faptul că reglementările în vigoare sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

În luna martie, CE a transmis autorităţilor române o scrisoare de notificare în cadrul procedurii de infringement. În urma unui răspuns "nesatisfăcător" din partea părţii române, Executivul a solicitat oficial modificarea legislaţiei locale în domeniu, se mai precizează în comunicat. În cazul în care reglementările naţionale nu vor fi modificate în conformitate cu solicitările Comisiei în decurs de două luni, autorităţile europene ar putea decide să înainteze o plângere la Curtea Europeană de Justiţie.

Curtea Europeană de Justiţie a afirmat, în repetate rânduri, că statele UE pot percepe taxe de înmatriculare în cazul autoturismelor second-hand, în condiţiile în care acestea respectă prevederile legislaţiei comunitare. Astfel, un stat european nu poate impune taxe mai mari produselor provenind din alte ţări comunitare decât în cazul celor din producţia proprie.

Legislativul susţine că taxa de înmatriculare plătită la înregistrarea unui autoturism nou face parte din valoarea de piaţă a acestuia, iar statele UE trebuie să ia în considerare deprecierea efectivă a valorii vehiculului la calcularea taxei, în cazul revânzării.

Autoritãţile române au transmis CE, marţi, cu o zi înainte ca oficialii de la Bruxelles sã anunţe decizia de continuare a procedurii de infrigement împotriva României, o nouã scrisoare, prin care s-au angajat cã modificãrile la taxa de înmatriculare vor intra în vigoare cel târziu la 1 iulie 2008.

Scrisoarea transmisã la Bruxelles nu include propunerile de modificãri concrete care vor fi aduse taxei auto, ci un calendar de aplicare, menţionându-se, totodatã, cã autoritãţile române intenţioneazã sã studieze diferite modele de taxare din þãri precum Ungaria, Finlanda sau Spania, au declarat, marþi, agenþiei MEDIAFAX surse oficiale.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite la importul şi achiziţia autoturismelor de pe piaţa internă. Taxa se calculează în funcţie de capacitatea motorului, de standardele de emisii şi de vechimea autovehiculului.

Principalul motiv invocat de autorităţi pentru aplicarea acestei taxe a fost limitarea importul de maşini poluante, după aderarea României la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a criticat, însă, România pentru introducerea acestei taxe şi a iniţiat procedura de infringement.

Comisia Europeană a insistat ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să o conteste, iar autorităţile române au promis că vor analiza varianta realizării unui catalog privind valorile de piaţă a maşinilor, în funcţie de factori precum marca şi rulajul, pentru stabilirea scalei de depreciere.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide