Taxa de Bucureşti: Mâine se votează proiectul „Oxigen” de taxare a maşinilor poluante. Ce condiţii pune USR
Joi, 24 octombrie, va fi supus la vot proiectul de hotărâre pentru taxarea maşinilor poluante care circulă în centrul Bucureştiului. Potrivit USR Bucureşti, consilierii municipali ai formaţiunii vor propune mai multe amendamente pentru îmbunătăţirea proiectului „Oxigen”, prezentat de Gabriela Firea, primarul Capitalei.
„Amendamentele vor viza, printre altele: modificarea grilei tarifare astfel încât plata să se facă în funcţie de numărul de zile în care maşina este utilizată propriu-zis, înfiinţarea de benzi unice în Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) şi respectarea lor, (…) utilizarea fondurilor colectate prin taxă exclusiv pentru lucrări, investiţii şi proiecte din domeniul protecţiei mediului care contribuie direct sau indirect la îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi a calităţii aerului, informarea constantă a publicului cu privire la nivelul de poluare şi informarea cu privire la rezultatele aplicării acestei taxe la 6 luni de la introducerea ei”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii USR Bucureşti.
Dacă aceste amendamente vor fi acceptate, consilierii municipali USR Bucureşti anunţă că vor vota proiectul de hotărâre.
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că ar trebui ca în şedinţa Consiliului General al municipiului Bucureşti (CNMB) să fie votat în unanimitate proiectul care prevede vinieta Oxigen, dar se aşteaptă ca PNL şi USR să voteze împotriva acestui proiect iniţiat de ea.
„În primul rând ne dorim ca Bucureştiul să fie un oraş prietenos cu mediul în care să avem grijă de sănătatea oamenilor, în special a tinerei generaţii, pentru că tinerii şi copiii sunt cei mai afectaţi, ei merg în parcuri, se plimbă şi respiră un aer poluat, din păcate, şi atunci orice măsură este importantă, atât venită din partea Guvernului, prin Ministerul Mediului, cât şi din partea Primăriei Generale. Acesta este obiectivul nostru. Dacă vom avea majoritate? Normal ar trebui să fie unanimitate, pentru un astfel de proiect, care înseamnă, de fapt, viaţa cetăţenilor. Eu aşa m-aş aştepta, să nu politizăm un astfel de subiect şi anume viaţa cetăţenilor. Dar, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, mă aştept ca USR şi PNL să voteze împotrivă, nu doar a proiectului, ci împotriva bucureştenilor, doar pentru că acest proiect e propus de un primar PSD”, a spus Firea.
Întrebată dacă sumele propuse în proiect se pot modifica, Firea a precizat că proiectul a fost în dezbatere publică şi ceea ce s-a contestat a fost retras.
„Proiectul a fost în dezbatere publică, singura contestaţie a fost aceea de a nu taxa maşinile care sunt înmatriculate în afara Bucureştiului şi s-a renunţat la acest articol şi, practic, vinieta Oxigen se aplică în funcţie de norma de poluare. 5, 6, Electric şi Hybrid nu plătesc nimic, pentru că sunt maşini prietenoase cu mediul, non euro 1 şi 2 nu mai au acces în centru, 3 şi 4 plătesc vinieta Oxigen”, a mai spus primarul general.
Primarul general Gabriela Firea vrea modificarea proiectului privind vinieta ce va fi introdusă în Bucureşti de la începutul anului 2020. În noua formă, toate maşinile sub Euro 5 vor plăti taxă, potrivit proiectului supus CGMB în şedinţa din 24 octombrie.