Tăriceanu dă explicaţii uimitoare în scandalul permisului schimbat – VIDEO

Publicat: 17 08. 2016, 09:00

 


Săptămâna trecută, Călin Popescu Tăriceanu a mers la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti pentru a-şi reînnoi permisul de conducere. Partea interesantă este că Preşedintele Senatului nu a mai stat la coadă ca orice cetăţean, şi a ocolit rândul de aproape o mie de persoane care se aflau în faţa lui, prin spatele clădirii DRPCIV.

Ei bine, dacă până acum Tăriceanu a preferat să nu declare nimic în legătură cu acest incident, acesta a rupt tăcerea într-o emisiune televizată, şi a declarat: „Preocuparea aleşilor nu e să stea la coadă, ci să se ocupe de nevoile comunităţii”, scrie Digi24.ro

Gestul lui Tăriceanu de săptămâna trecută nu a rămas fără urmări nici la Serviciul de permise auto din Bucureşti, unde s-a declanşat o anchetă. Verificările îi vizează pe funcţionarii care l-au ajutat pe şeful Senatului să intre în faţă, în condiţiile în care la coadă se aflau aproximativ o mie de persoane. Şi la DNA a fost depusă o plângere împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, din acelaşi motiv.

„Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi pentru ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţii lor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală, nu statul la coadă”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Puteţi auzi declaraţiile lui Tăriceanu în materialul de mai jos.