Târgu Jiu: Copaci scoși pentru a face locuri de parcare
Mai mulţi copaci au fost scoşi din rădăcini în centrul oraşului Târgu Jiu, pentru a se face parcări. Oamenii sunt supăraţi că dispar spaţiile verzi din centru, iar trotuarele devin mai înguste. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, copacii scoşi din rădăcini cu ajutorul utilajelor vor fi replantaţi în alte zone din oraş.
Un reprezentant al Primăriei Târgu Jiu, Adrian Drulă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în total au fost scoşi din rădăcini opt copaci ornamentali, odată cu amenajarea alveolelor din zonă şi au fost replantaţi. Decizia de extragere a copacilor a fost luată de autorităţile locale, pentru evitarea aglomeraţiei pe Bulevardul Unirii.
Înainte de amenajarea celor 12 locuri de parcare, şoferii opreau cu maşinile pe marginea drumului, pentru a merge la cumpărături, deşi era interzisă oprirea. Însă mulţi locuitori din Tîrgu Jiu se declară revoltaţi de faptul că arborii sunt scoşi pentru a face loc maşinilor. Ei sunt supăraţi că dispar spaţiile verzi în favoarea maşinilor, în condiţiile în care toată lumea caută oxigen.
Nu am ştiut că se face parcare. Se intervine într-un mod halucinant. Aşa am ajuns, să smulgi copacii din rădăcini ca să faci locuri de parcare?”, a spus un bărbat. „Made în România! Unde aţi mai văzut aşa ceva? Când toată lumea caută oxigen, copaci în centrul oraşului. Îi tai ca să faci parcări? Sunt interese aici”, a fost de părere un alt localnic.
„Nu am mai văzut aşa ceva. Nu m-am gândit că vor rămâne lucrurile aşa şi că vor face locuri de parcare aici. Am văzut că au trasat de mult şi s-au urcat maşinile haotic pe trotuar, dar nu mă aşteptam să asist la aşa ceva. E jale ce fac cu utilajele şi nu e normal”, a spus o femeie.