Ţara în care iei amendă dacă rămâi fără benzină şi în care găinile au interzis la traversare

Publicat: 16 03. 2017, 11:59

Să vă mai plângeţi voi că e rău în România, că sunt salarii mici şi pensii minuscule, că vă ia Dragnea banii părinţilor şi viitorul copiilor şi că se fură noaptea ca hoţii. Da, aveţi dreptate să faceţi asta. Acum mergem la americani, să vedeşi acolo legi scrise şi tembele, date toată ziua ca netoţii. Apoi trecem şi prin Europa şi termină cu Asia unde poliţiştii sunt obligaţi să declare … şpaga (conform ordonanţei de urgenţă pentru civilizaţie).


În Alabama, e interzis sa conduci legat la ochi şi e legal să conduci o maşină pe sens interzis daca ai o lanternă ataşată în faţa maşinii.

În Arizona nu ai voie să conduci cu spatele.

În Arkansas nu ai voie să claxonezi după 9 seara în zone în care se consumă sandvişuri şi sucuri reci.

În California, femeile sunt amendate dacă sunt prinse la volan în ţinute de casă şi nicio maşină fără şofer la volan nu are voie să depăşească 90 de kmh.

În San Francisco nu ai voie să plimbi un elefant pe stradă decât în lesă.

În Colorado, duminica este interzisă circulaţia maşinilor negre.

În Connecticut nu ai voie să depăşeşti cu bicicleta 90 kmh, iar maşinile de pompieri nu au voie sa depăşească 40 Kmh, chiar dacă au o urgenţă.

În Georgia e ilegal să scuipi din maşini, nu şi din camioane. Şi tot în Georgia îi este interzis unei găini să treacă strada.

În Minnesota, toţi motocicliştii trebuie să poarte cămăşi, iar maşinile roşii nu au voie pe Lake Street, o stradă care … duce spre un lac.

În Ohio nu ai voie să ramâi fără benzină.

În Oklahoma nu ai voie să laşi şerveţele la vedere în spatele maşinii.

În Utah nu ai voie să faci sex în ambulanţă şi să preiei o urgenţă în acelaşi timp.

În Europa si Orient sunt legi la fel de curioase:
 

În Danemarca eşti obligat să verifici dacă nu sunt copii sub maşina înainte să pleci şi nu ai voie să pleci cu maşina dacă este un om sub ea.

În Anglia ai voie să urinezi în spatele maşini, dar numai cu mâna dreaptă pe maşină, la vedere.

În China, la Beijing, dacă opreşti la trecerile de pietoni, primeşti un avertisment sau chiar amendă.

În Coreea de Sud, poliţiştii care iau mită sunt obligaţi să raporteze asta.