TAB-urile Armatei Române, trase pe dreapta de poliția germană
România nu ratează nicio șansă de promovare negativă. După ce am devenit focarul de COVID al Europei, ne-am consolidat poziția de vedete după ce TAB-urile Armatei Române au fost trase pe dreapta de poliția germană și au plecat pe platforme de la locul incidentului.
Vehiculele blindate ale Armatei au participat la un exercițiu de antrenament în Germania, în cadrul operațiunii Green Griffin 21 organizate în poligonul Klienz. În timpul unui marș pe roți, coloana compusă din mai multe transportoare blindate TAB B33 Zimbrul, aparținând Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”, a fost oprită de către poliția germană. Incidentul a fost confirmat succint printr-un comunicat al Ministerului Apărării.
„O coloană de transportoare blindate tip TAB B33 „Zimbrul” aparținând Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”, însoțită de echipaje ale Poliției Militare Germane, pe timpul executării, în cadrul tactic, a unui marș pe roți spre locația de desfășurare a unei etape a exercițiului, la intrarea în localitatea Brandenburg, a fost oprită de către poliția rutieră germană, pentru motivul că un transportor blindat avea scurgeri de material lichid”, a anunțat miercuri Ministerul Apărării.
TAB-urile Armatei Române, trase pe dreapta de poliția germană: Ne-am făcut din nou de rușine
Acum, este adevărat că pe timp de război nu prea contează ce se scurge dintr-un transportor blindat, dar, pe timp de pace, nemții sunt foarte meticuloși și atenți la ce le murdărește șoselele. Românii noștri, obișnuiți să nu-și bată capul cu ce lasă în urmă, fie că e vorba de șosele, locuri de camping sau săli de spectacole, nici nu au știut ce i-a lovit.
Ministerul Apărării admite totuși că polițiștii germani nu băteau câmpii, dar au spus că e vorba doar de „ușoare reziduuri de natură petrolieră”. Ușoare sau nu, au fost suficiente pentru ca polițiștii să nu mai permită deplasarea pe șosea. TAB-urile au fost încărcate pe trailere, iar România s-a făcut din nou de rușine în Europa. Și, desigur, cineva va fi făcut vinovat de incident, după cum lasă să se înțeleagă restul comunicatului.
„Verificările tehnice efectuate atât la plecare în cursă, cât și după sesizarea primită, au exclus posibilitatea scurgerilor unor lichide de natură petrolieră (combustibil sau ulei). Lichidul scurs pe carosabil a fost identificat ca fiind apă pluvială provenită de la precipitațiile abundente căzute pe timpul desfășurării exercițiului care, în scurgerea normală, a angrenat ușoare reziduuri de natură petrolieră depuse în timp pe circuitul de drenaj al transportoarelor. Aceste scurgeri au fost curățate de către pompierii germani, cu autospeciale destinate acestui scop. În scopul prevenirii unor asemenea incidente, la nivelul Forțelor Terestre s-au dispus măsuri pentru executarea de verificări suplimentare la tehnica militară participantă la misiuni și exerciții”, transmite MApN.