Suzuki Vitara, un SUV capabil pe suprafețe dificile și în orice condiții de vreme. Alternativă la Dacia Duster
“Un camarad gata de orice” – așa descrie Suzuki modelul Vitara, un SUV care poate fi văzut destul de des și pe străzile din țara noastră. Propulsat de motoare eficiente și potente și echipat cu un sistem unic de tracțiune 4 x 4 AllGrip, Suzuki Vitara promite să facă față cu brio provocărilor întâlnite pe cele mai dificile suprafețe și în orice condiții de vreme. În plus, despre Vitara se mai spune că oferă și o experiență remarcabilă la volan, atât în oraș, cât și în off-road.
Noua unitate 1.4 BoosterJet turbo cu injecție directă oferă mai mult cuplu modelului Vitara. Turbina cu răcitor intermediar împinge aerul sub presiune în cilindri și oferă motorului mai mult cuplu în plaja de turații joase, chiar și la 2.000 rpm. Sistemul de injecție directă îmbunătățește consumul de combustibil prin gestionarea cantității și presiunii combustibilului trimis către cilindri.
Sistemul 48V (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki) este un nou sistem hibrid de tip “mild” disponibil pe noul motor 1.4 BoosterJet. Sistemul este format dintr-un demaror-generator integrat (ISG) care se comportă ca un motor electric, o baterile lithiu-ion și un convertor. Sistemul 48V mai dispune și de două funcții noi: controlul cuplului motor și amplificarea cuplului motor.
Vitara înseamnă mai mult decât un design atrăgător și este, în același timp, un SUV inteligent. Fiind echipat cu o serie intreagă de tehnologii de ultimă oră, șoferul și pasagerii au garanția că vor fi îndrumați, protejați și răsfățați în permanență. Sistemul multimedia include un ecran tactil la fel de intuitiv precum un smartphone. Îți poți conecta telefonul prin Bluetooth sau prin cablu USB pentru a folosi aplicațiile din telefon direct pe ecranul multimedia. Acesta include și funcție radio, cameră pentru marșarier și un sistem de navigație.
Cât costă Suzuki Vitara în România
Vitara Mild Hybrid 48V COOL 1.4 2WD este cea mai accesibilă versiune a SUV-ului, pornind de la un preț de 19.310 euro, cu toate taxele incluse. În acest caz, vorbim despre o putere de 129 de cai și despre un cuplu maxim de 235 Nm, cifre tehnice care asigură o viteză maximă de 190 km/h. Printre dotările incluse în versiunea de bază se regăsesc următoarele: faruri cu LED, proiectoare ceață, oglinzi retrovizoare exterioare acționate electric, lumini de zi cu LED, comenzi pe volan, pilot automat adaptiv, limitator de viteză etc. Modelele Mild Hybrid pot ajunge însă până la 25.990 de euro, cu toate taxele incluse, preț valabil pentru versiunea Vitara 48V LUXUS 1.6 MT AllGrip Select.
Mai departe, versiunea Vitara Strong Hybrid 140V Passion 1.5 2WD pornește de la un preț de 24.910 euro, cu TVA inclus. În acest caz, puterea este de 102 cai, în timp ce cuplul maxim ajunge la 138 Nm. În aceste condiții, viteza maximă este de 180 km/h, iar accelerația de la 0 la 100 km/h este posibil de realizat în 12.7 secunde. Prețurile pot ajunge însă până la 30.400 de euro, cu taxe incluse, în cazul versiunii Strong Hybrid 140V Luxus 1.5 AllGrip Select.