SUV-ul de la BMW pentru care se plăteşte un impozit anual de 9 lei – GALERIE FOTO
Grupul BMW a lansat oficial primul model X5 hibrid de serie care poate fi alimentat de la priză. Modelul xDrive40e se vrea a fi varianta „eco” a BMW X5 şi prima opţiune a celor care fac naveta spre job zilnic, în condiţiile în care automobilul poate pacurge electric 20-25 km fără să fie necesară pornirea motorului pe benzină. Astfel, un drum de 20 km poate costa mai puţin de doi lei alimentând „de la priză”, faţă de cel puţin 15 lei cât ar costa motorina necesară pentru a parcurge aceeaşi distanţă, dacă ar fi utilizat un SUV „obişnuit” cu motor diesel.
În plus, BMW X5 xDrive40e beneficiază de o reducere a impozitului anual de utilizare cu 95%, corespunzătoare unui model hibrid, dar şi avantajul unui motor de benzină de cilindree mică. Astfel, impozitul anual este de numai 8,98 lei, faţă de 180 de lei cât ar fi costat pentru un automobil echipat cu un motor de 2,0 litri „obişnuit”.
“Modelul poate fi o soluţie atractivă, mai ales pentru cei care folosesc automobilul pentru naveta zilnică. În plus, cu o autonomie electrică de 20-25 km, este ideal pentru cei care locuiesc în suburbiile Bucureştiului şi ale altor oraşe mari,” explică Nina Brătfălean, marketing manager BMW Group România.
În primele cinci luni ale acestui an au fost vândute 151 de modele hibrid şi electrice în România (din care sapte full-electric), în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă au fost vândute 97 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Noul model plug-in hybrid BMW X5, cu un preţ de pornire de 57.400 euro şi cu sistemul de navigaţie şi pachetul de suspensii adaptive „Comfort” (include amortizoare reglate electronic şi suspensia pneumatică spate) în echiparea de bază, este cu 1.500 euro mai scump faţă de versiunea BMW xDrive35i cu motor convenţional benzină la acelaşi nivel de echipare.
BMW X5 xDrive40e foloseşte tehnologia promovată cu modelele BMW i, folosind tehnologia eDrive. În plus, prin tehnologia xDrive atât motorul cu ardere internă pe benzină, cât şi cel electric, antrenează cele patru roţi. Cu o putere totală a sistemului de 313 CP, generată de motorul pe benzină – cu patru cilindri – cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi electromotorul sincron. BMW X5 xDrive40e ajunge la un consum mediu mixt de 3,4-3,3 l/100 km şi un consum mixt de electricitate de 15,4-15,3 kWh pe aceeaşi distanţă parcursă. BMW X5 xDrive40e realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 210 km/h. Sistemul combină un motor de patru cilindri benzină care foloseşte tehnologia TwinPower Turbo care dezvoltă o putere maximă de 245 CP şi un cuplu de 350 Nm. Acesta este combinat cu un motor electric sincron, inserat în cutia de viteze cu opt trepte, care dezvoltă 113 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm. Întregul sistem este cuplat la cele patru roţi prin sistemul de tracţiune integrală inteligentă, BMW xDrive.