Sunt anvelopele marcate cu M+S pentru toate anotimpurile?
Tot mai multi utilizatori folosesc termenul de “Anvelope M+S sau MS-uri” atunci cand se refera la anvelopele all season, insa acest termen nu este in totalitate corect. Din punct de vedere legal, la noi in tara, poti circula iarna, pe zapada cu orice anvelopa care are inscriptionat marcajul M+S sau M.S, insa, aceaste anvelope nu sunt neaparat si anvelope pentru toate anotimpurile,mai ales in regiunile unde exista ierni cu zapada serioasa asa cum exista la noi in Romania.
Sezonalitatea anvelopei este data de compozitia si de constructia acesteia, obtinandu-se astfel un cauciuc care reuseste sa fie moale, flexibil si aderent chiar si atunci cand temperatura exterioara scade sub 7 grade, moment in care o anvelopa cu compozitie de vara, se intareste si devine foarte rigida, scazand considerabil nivelul aderentei. Pe langa acestea, anvelopa all season, are un design al benzii de rulare adaptat pentru rularea pe zapada, avand lamele aderente, dispuse, de regula in zig zag pe blocurile de cauciuc, ce permit sa “muste” din zapada si sa asigure tractiune si aderenta optimizata.
Marcajul M+S (Mud & Snow) face referire la faptul ca anvelopa a fost testata pe noroi si pe zapada, insa, acest lucru nu o face obligatoriu o anvelopa ce se preteaza pentru iarna. Pneurile de iarna trebuie marcate cu aceasta inscriptie, iar in copletarea ei, va fi prezent si marcajul 3PMSF (fulgul de nea in pisc de munte). Acesta din urma, indica faptul ca anvelopa a fost testata in conditii de iarna veritabila si a primit omologarea producatorului pentru a fi utilizata in sezonul rece.
In consecinta, anvelopele pentru toate anotimpurile, contin atat marcajul legal obligatoriu, M+S, cat si marcajul cu fulgul de nea. Totodata, anvelopele marcate M+S au pe banda de rulare, de regula, caneluri mai generoase si blocuri de cauciuc massive, dispuse la distanta mai mare una de cealalta, comparativ cu pneurile standard.
Nu trebuie omis faptul ca o anvelopa pentru toate anotimpurile reprezinta un compromis si nu va avea aceleasi performante in conditii de iarna precum o anvelopa specializata, de iarna si, de asemenea, nu va manifesta acelasi comportament pe care il inregistreaza o anvelopa de vara, in conditii de vara. Anvelopele all season se adreseaza celor care nu fac foarte multi kilometri si nu circula in conditii dificile de iarna. De asemenea, pretul unui set de anvelope all season este aproximativ la jumatate, fata de pretul a doua seturi de anvelope specializate (iarna si vara), ceea ce pe termen scurt este o varianta mai prietenoasa cu protofelul, insa trebuie avut in vedere faptul ca anvelopele mixte se vor uza mai rapid.
Unul din principalele avantaje ale utilizarii anvelopelor all season il reprezinta faptul ca nu mai este nevoie de vitizite la service la inceputul fiecarui sezon si scapati de grija transportului si depozitarii pneurilor. Totodata, jantele sunt protejate pentru ca nu sunt supuse montajului si demontajului la inceput de sezon. De asemenea, avand anvelope all season, nu puteti fi luat prin surprindere de starea vremii si puteti porni la drum linistit fara gandul ca o ninsoare neasteptata v-ar prinde nepregatit.