Deputatul PSD Cătălin Rădulescu,recent întors din Israel, susţine că şi-a găsit maşina vandalizată într-o parcare din Capitală, mai exact în geamul din stânga spate al autoturismului s-ar fi tras cu un pistol de peste 10 ori şi a precizat că luni va depune plângere.
„Mi-au tras în maşină cu gloanţe. Angajatul meu, care este agent de pază la o firmă din Piteşti, ştie exact că s-a tras cu pistolul în geamul maşinii. Este vorba despre un pistol ori cu bilă, ori cu cauciuc. Până acum n-am păţit aşa ceva. Şi-a descărcat tot încărcătorul asupra maşinii mele, sunt 7-8 sau chiar 12 gloanţe. Azi plec cu domnul Dragnea la Vaslui, dar luni voi depune plângeri la Poliţie şi Parchet. O să sesizez şi Crima Organizată. Voi cere protecţie pentru mine şi familia mea.
Nu se poate să se ajungă aici”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Cătălin Rădulescu.
Deputaul PSD susţine că ar fi vorba de un gest de intimidare.
„Cred că e un mod de a mi se închide gura, de a mă intimida. E foarte grav la ce s-a ajuns. Soţia mea plânge, fetiţa mea la fel. Sunt speriate, nu mai ies singure din casă. În ultimele două trei luni am primit numai ameninţări la adresa mea şi a familiei. Am mesajele copiate. Nu se aminteşte motivul, dar e clar! Nu e normal să îmi fie ameninţată familia pentru că sunt eu politician. Dacă statul mafiot a ajuns în halul ăsta înseamnă că dacă intrăm în politică ajungem să ne temem pentru viaţa noastă, să ne aşteptăm să ni se tragă cu pistolul în maşini sau să ne aşteptăm la ce e mai rău”, a mai precizat, pentru MEDIAFAX, Rădulescu.
Parlamentarul spune că maşina i-ar fi fost vandalizată într-o parcare din Capitală.
„Cât am fost plecat în Israel, maşina a fost lăsată în parcarea unui hotel din Capitală, unde e pază. În plus, patronul hotelului îmi e foarte bun prieten. Acolo am lăsat-o mereu când am plecat cu familia în vacanţă şi nu am avut niciodată probleme. După ce am plecat de acolo şi am ajuns în parcarea din faţa casei din Bucureşti, probabil atunci s-a întâmplat, în parcarea din faţa locuinţei. Ieri am ajuns în Piteşti, dar nu avea unde să se întâmple pentru că atunci când am ajuns am băgat maşina direct în garaj. E clar că în Bucureşti în parcare s-a întâmplat”, a mai spus deputaul PSD.
„Nu a fost deoacamdată înregistrată nicio plângere în acest sens”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Argeş.