Ford Motor ar putea elimina până la 24.000 de locuri de munca şi ar putea să înceteze să mai producă trei dintre actualele sale modele, în cadrul procesului de restructurare a activităţilor din Europa. Modele vizate ar fi S-Max, Galaxy şi Mondeo, scrie autonews.com, care citează Sunday Times.
Ford a pierdut 73 milioane de dolari în Europa, între aprilie şi iunie, din cauza scăderii vânzărilor la maşinile pe motorină. Pe lângă asta Ford se confruntă cu o incertitudine suplimentară vizavi de Brexit, care ar putea conduce la tarifarea autoturismelor şi a pieselor comercializate între Marea Britanie şi Europa.
Analiştii estimează că Ford ar putea renunţa la 12% dintre cei aproximativ 200.000 de salariaţi ai săi, ceea ce ar însemna aproximativ 24.000 de locuri de muncă, iar reducerile de efective ar afecta mai ales operaţiunile europene, în special cele din Germania şi Spania.
În interiorul Ford se poartă discuţii cu privire la restructurare, însă procesul ar putea dura câteva luni. La final este posibil ca Ford să decidă să îşi transfere o parte din activităţile europene într-un joint venture cu unul dintre rivalii săi, cum este Volkswagen.