Studiu reputaţie companii: BMW e primul între constructorii auto

Publicat: 09 06. 2011, 09:17

Este bine ştiut de către cei din marketing că rezultatele bune
din diversele studii contribuie la un plus de imagine. Este şi
cazul firmei de consultanţă Reputation Institute,
care a demarat un program de cercetare a impresiilor
publicului despre companii.

Practic, cei de la Reputation Institute realizează periodic un
TOP 100 cu cele mai reputate companii din lume, bazându-se pe un
sistem inedit de cercetare: răspunsul emoţional al
publicului şi acţionarilor, în funcţie de gradul de admiraţie,
încredere, „good feeling” şi apreciere generală pentru o
marcă
.

În ultima ediţie a topului lor, cei de la Reputation Institute
au realizat că BMW beneficiază de cea mai bună reputaţie
printre brandurile auto în 2011
, înaintea Daimler (care
deţine Mercedes Benz şi smart), Volkswagen, Honda şi Toyota. De
altfel, BMW s-a poziţionat pe un foarte bun loc 4 în topul general
al companiilor din lume, după Google, Apple şi Walt Disney.

Rezultatele acestui top vin în urma unui amplu sondaj
online, realizat în 15 ţări importante ca pieţe de
desfacere
: Germania, Franţa, Anglia, Italia, Spania,
Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia, Mexic, Japonia,
China, Coreea de Sud, Rusia, India şi Australia. Repondenţilor li
s-a cerut să dea note unui număr de 5 mărci dintr-o listă pusă de
la dispoziţie în formular.

Studiul Global RepTrak 100 a relevat faptul că atât
publicul larg, cât şi acţionarii şi oamenii de afaceri au cam
acelaşi răspuns emoţional
relativ la impresiile despre
reputaţia companiilor, ceea ce poate ajuta firmele să îşi adapteze
campaniile de marketing, dar şi calitatea şi direcţionare
produselor mai eficient.

Iată mai jos tot TOP 100 al celor mai reputate companii în
2011: