STUDIU Goodyear: Siguranţa anvelopelor, principala preocupare a tinerilor şoferi

Publicat: 05 11. 2012, 16:52

Începând cu luna noiembrie a acestui an, consumatorii beneficiază de informaţii suplimentare despre anvelopele pe care doresc să le achiziţioneze, graţie introducerii noii etichete europene pentru anvelope, care este obligatorie de la 1 noiembrie 2012 pentru toate anvelopele produse începând cu 1 iulie 2012.

Cu legătura directă cu noile directive, cercetarea cu privire la siguranţa rutieră realizată de Goodyear in 2012 relevă faptul că  tinerii conducători auto pun siguranţa în topul preocupărilor lor atunci când vine vorba de achiziţionarea unor anvelope. 

Studiul realizat de cunoscutul producător de anvelope Goodyear a presupus investigarea comportamentului a 6.500 de tineri conducători auto cu vârsta sub 25 de ani, provenind din 16 pieţe diferite, dintre care 15 ţări europene precum Austria, Belgia, Franţa, Italia, Germania sau Marea Britanie plus Africa de Sud. Chestionarea subiecţilor nu a întârziat să scoată la iveală o serie de perspective interesante are segmentului tânăr de conducători auto, inclusiv al începătorilor, cele 20 de întrebări acoperind cinci teme: educaţia în trafic, comportamentul pe şosea, accentul pus pe stilul de viaţă şi pe societate, pregătirea sezonieră şi mai ales, pentru iarnă.

Întrebaţi despre criteriile pe care le au în vedere atunci când cumpără anvelope, tinerii conducători auto au fost cel mai mult interesaţi de modul în care anvelopele au rezistat la conducerea pe carosabil umed – 84%, aderanţa la viraje – 84%, frânarea pe carosabil umed – 84%, conducerea pe carosabil uscat – 83% şi frânarea pe carosabil uscat – 82%.

Criteriile considerate mai puţin importante au fost cele privind eficienţa consumului de carburant – 79%, nivelul zgomotului interior – 68% şi cel al zgomotului exterior – 56%. 

Mai mult, compania Goodyear crede că este extrem de important ca tinerii conducători auto să înţeleagă rolul crucial pe care anvelopele îl joacă în siguranţa lor în trafic. 

Cele patru anvelope ale vehiculului menţin legătura maţinii cu drumul. Toate caracteristicile de siguranţă ale maşinii funcţionează numai prin intermediul anvelopelor, prin urmare caracteristicile privind performanţa acestora sunt extrem de importante pentru siguranţă. Goodyear şi-a asumat o abordare holistă referitoare la performanţa unei anvelope. Scopul nostru este de a dezvolta o anvelopă echilibrată printr-o gamă largă de criterii de performanţă – fără a ne limita doar la cele trei criterii de pe noua etichetă UE de pe anvelope„, explică Jens Volmicke, Directorul de Comunicare Corporativă la Goodyear EMEA.

Deşi noile etichete estimează clar distanţa de frânare a anvelopelor pe carosabil umed, utilizând un sistem de clasificare de la A la F ( A reprezentând cea mai bună clasă, iar F cea mai joasă clasă), conform lui Jens Volmicke „ tinerii conducători auto nu sunt conştienţi de aceste diferenţe uriaşe prividn siguranţa, dar noi vom continua parteneriatul cu Asociaţia Europeană a Şcolilor Auto care să informeze şi să educe tinerii din întreaga Europă„.