Ce legătură are moda cu accidentele rutiere? Ei bine, dacă
vorbim de sezonul estival, este suficient să ne gândim că femeile
încep să poarte chestii foarte scurte şi sexy. Ceea ce,
bineînţeles, suscită imediat interesul bărbaţilor. Pardon, mai
corect spus este că acest lucru distrage atenţia bărbaţilor
de la condus.
Compania de asigurări Sheila’s Wheels se adresează în primul
rând femeilor. Deci nu e de mirare că a făcut un studiu, în urma
căruia a concluzionat că, pe timpul verii, numărul
accidentelor provocate de bărbaţi creşte cu 16,4%. Mai
precis, în ultimii cinci ani, un sfert dintre şoferii bărbaţi au
avut un accident sau au evitat la mustaţă unul pentru că s-au
concentrat mai mult asupra ţinutelor lejere feminine.
În 2009, 29% dintre bărbaţi au declarat că fustele
scurte şi decolteurile generoase s-au numărat printre principalii
factori de distragere a atenţiei la volan vara. Deci,
stimaţi şoferi, ce ne facem: le interzicem fetelor să umble
despuiate în sezonul estival sau lăsăm maşinile în parcare?