Adolescenţii care conduc agresiv sau periculos au şanse mari să fi preluat acest comportament de la părinţii lor, arată un studiu la care au participat mai mult de 1.700 de persoane şi care s-a desfăşurat în Statele Unite ale Americii.
Majoritatea adolescenţilor care au participat la studiu au recunoscut că iau decizii proaste când se află la volan. De exemplu, nouă din zece persoane au spus că vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc, iar 94% dintre adolescenţii care au răspuns la întrebări au recunoscut că depăşesc limita legală de viteză în mod constant.
Întrebaţi despre atitudinea pe care o au părinţii lor la volan, majoritatea respondenţilor au spus că părinţii încearcă să aplice regula „fă ce spun eu, nu ce fac eu”.
Mai mult, când copiii cu carnet de conducere observă că părinţii lor fac greşeli la volan, foarte puţini dintre ei spun ceva. Doar 21% dintre participanţii la studiu au răspuns că le-ar spune părinţilor să nu mai conducă dacă au consumat alcool.
„Puteţi să credeţi că doar ocazional citiţi un mesaj pe telefonul mobil atunci când aşteptaţi la semafor sau vorbiţi la telefon timp de 30 de secunde, dar copiii înţeleg asta într-un mod diferit”, a spus David Melton, un expert în siguranţa în timpul condusului.
Melton a mai spus în concluziile studiului că dacă părinţii vorbesc la telefon o singură dată în timp ce conduc, chiar dacă durează câteva secunde, copiii vor înţelege că e un comportament acceptabil şi îl vor reproduce.