Strategia UE în domeniul siguranței rutiere: Zero morți în accidente rutiere

Autor: Cristian Agatie 07 oct. 2021 Știri auto

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluție care stabilește strategia UE în domeniul siguranței rutiere și care prevede măsuri pentru atingerea obiectivului UE, zero morți în accidente rutiere, până în 2050.

Intră în Galeria FOTO

Europarlamentarii pun piciorul în prag după ce țările blocului comunitar au ratat ținta asumată anterior, de a reduce numărul deceselor din accidente rutiere la jumătate între 2010 și 2020. După cum se arată într-un comunicat al Parlamentului European, progresele în reducerea ratelor de deces au stagnat în ultimii ani. În aceste condiții, numărul deceselor în accidente rutiere  a scăzut cu numai 36% în intervalul menționat.

Rezoluția privind siguranță rutieră a UE a fost adoptată miercuri cu 615 voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și 48 de abțineri. Măsurile propuse pentru creșterii siguranței pe șoselele de pe Continent îi vor nemulțumi profund pe șoferi, chiar dacă scopul propus este unul deopotrivă nobil și ambițios. Conform statisticile, aproximativ 22.700 de persoane mor pe drumurile UE în fiecare an, iar alți 120.000 sunt răniți grav.

Strategia UE în domeniul siguranței rutiere: Care sunt cele mai importante măsuri

Este lesne de imaginat că în pachetul de măsuri adoptat miercuri, la loc de cinste se vor situa unele extrem de nepopulare printre șoferi. Cu riscul de a-și rupe gâtul pe șosele, aceștia ar prefera ca traficul rutier să nu fie controlat în niciun fel, o dorință pe care cel puțin polițiștii din România sunt de acord să le-o îndeplinească. Iată care vor fi cele mai importante măsuri care vor fi introduse inclusiv în România pentru a reduce numărul accidentelor rutiere grave.

Reducerea limitelor de viteză
Depășirea vitezei legale este un factor cheie în aproximativ 30% din accidentele rutiere grave. Cu cât viteza crește, cu atât timpul de reacție al șoferului este mai critic, iar unghiul de vizibilitate se îngustează. În plus, gravitatea impactului crește cu pătratul vitezei – o dublare a vitezei de deplasare va duce la un impact de patru ori mai puternic.

Toleranță zero pentru consumul de alcool
Multe țări UE au limite ale alcoolemiei care permit consumul moderat de alcool. Chiar și în țările cu toleranță zero la consumul de alcool, cum este România, șoferii continuă să conducă după ce au băut alcool. Consumul de alcool este un factor întâlnit în aproximativ 25% din decesele din accidente rutiere.

Raportorul PE Elena Kountoura „Știm deja ce ucide pe drum”

Stimulente pentru siguranță
Pe de o parte, europarlamentarii doresc introducerea de stimulante fiscale și condiții mai avantajoase de asigurare pentru cele mai sigure mașini (cinci stele EuroNCAP). Pe de altă parte, europarlamentarii solicită Comisiei Europene să ia în considerare încorporarea unui „mod sigur de conducere” în dispozitivele mobile și electronice ale șoferilor, pentru a limita distragerea atenției în timpul conducerii.

Îmbunătățirea infrastructurii
Europarlamentarii doresc mai multe investiții în infrastructură care să ofere siguranță rutieră, concentrându-se pe zonele cu cel mai mare număr de accidente. Aceștia fac apel la statele membre să creeze fonduri naționale de siguranță rutieră care să canalizeze sumele primite din amenzile rutiere către proiecte de siguranță rutieră.

„Știm deja ce ucide pe drum, prin urmare, cerem Comisiei și guvernelor să aplice măsuri specifice de salvare a vieții pentru a sprijini aceste eforturi, cum ar fi limitele de viteză mai mici, în special crearea unei limite implicite de 30 km/h pentru orașe, o trecerea modală accelerată la alte forme de transport și o nouă Agenție Europeană pentru Transportul Rutier”, a declarat Raportorul Parlamentului European Elena Kountoura.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide