Stellantis va produce patru vehicule electrice la uzina italiană din Melfi
Grupul auto Stellantis va produce 4 vehicule electrice din segmentul mediu, de branduri diferite. Producția vizează fabrica italiană Melfi, începând din 2024. Informația a fost făcută public de sindicatul UILM.
Deoarece Stellantis a fost format la începutul acestui an prin fuziunea Fiat Chrysler şi grupul francez PSA, producţia din Italia a fost în centrul atenţiei pentru că este mai scumpă decât în restul Europei, scrie News.ro.
„Stellantis a anunţat că Melfi va fi prima fabrică din Italia care va obţine noi modele, pe baza planului de afaceri post-2022”, a anunţat UILM într-un comunicat, după ce reprezentanţii muncitorilor s-au întâlnit cu producătorul auto la Ministerul italian al Industriei de la Roma.
Producţia viitoare de la Melfi se va baza pe o singură linie de producţie îmbunătăţită, care le va îmbina cele două existente. Totodată, oficialii companiei asigură că restructurarea va lăsa neschimbată capacitatea de producţie a fabricii, la aproximativ 400.000 de unităţi.
Stellantis va prezenta planul de afaceri la sfârşitul acestui an
Directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că grupul îşi va prezenta planul de afaceri la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2022.
Stellantis, al patrulea mare producător auto din lume, nu a oferit detalii despre ceea ce s-a discutat în cadrul şedinţei. Într-un comunicat anterioar, compania a spus că lucrează ”cu determinare şi rapiditate” pentru a sprijini tranziţia energetică a tuturor fabricilor sale italiene.
Grupul va construi cea de-a treia uzină de baterii electrice din Europa
Ministrul italian al Industriei a declarat că Stellantis nu a decis încă unde va construi cea de-a treia uzină de baterii electrice din Europa.
Stellantis a declarat că anul acesta va fi decisă adăugarea de gigafabrici în Europa şi Statele Unite. Compania poartă discuţii cu guvernul de la Roma, deoarece Italia este unul dintre principalele sale centre de producţie din Europa.