STB dă vina pe şoferii din trafic pentru aglomeraţia din Bucureşti
Societatea de Transport Bucureşti loveşte şi fuge, ca să zicem aşa. Pagina de Facebook STB a postat o imagine în care spune: „Nu eşti blocat în trafic. Tu blochezi traficul!”.
După acestă postare a apărut un val de comentarii din partea cetăţenilor nemulţumiţi, majoritatea din ele fiind în contradicţie cu ceea ce declară cei de la STB.
Majoritatea oamenilor se plâng de condiţiile în care se circulă, de lipsa aerului condiţionat, de programul care nu se respectă al autobuzelor, dar şi de atitudinea şoferilor sau a controlorilor.
De remarcat ar fi că cei care se ocupă de pagina de Facebook a Societăţii de Transport Bucureşti nu au moderat comentariile şi nu au răspuns criticilor aduse.
Redăm o parte din comentarii:
„Ce slogan aveţi :)). Ţineţi oraşul în miscare. 14 august 2019, troleibuzul 86:
– condiţii în troleibuz 40-45 de grade celsius
-viteza de croaziera 3 kmph
-rezultate? Jumatate de troleibuz coborât şi luând oraşul la pas. Mulţumim STB.”
”De ce sa merg cu STB-ul? Nici nu mă urc bine în autobuz şi sar pe mine controlorii înainte de a reuşi să validez cardul. Mai mult de atât, controlorii stau cu vestele date jos în staţii şi le pun pe ei în timp ce urcă.”
„Ce dragut; ieri am stat 40 de minute sa astept R 459. Si apoi am mai facut 40 de minute intr-un autobuz gol pana in Balotesti pentru ca cine naiba sta o ora sa astepte autobuzul? Inainte sa dati vina pe oameni ca SUNT NEVOITI sa scoata masinile personale, ia ganditi-va cum faceti sa:
1. aveti afisaj modern care sa spuna exact cand vin autobuzele, nu dupa vreun program imaginar
2.coordonati regionalele, sa nu fie una pe ora si toate la aceeasi ora, eventual sa fie macar 3 pe ora, sa stii ca la 20 de minute exista un autobuz spre oras
3. asigurati conditii civilizate de calatorie (aer conditionat, lipsa boschetarilor)
4. poate bagati autobuzele regionale mai tarziu de ora 9, ca sa nu fim nevoiti sa luam tot masinile, ca nu mai avem cu ce sa ne intoarcem.
Voi sunteti motivul pentru care lumea ia masina!”