Statul se bazează pe amenzile plătite de indisciplinați. Sumele sunt uriașe!
În condițiile în care polițiștii nu au prea multe ocazii să aplice amenzi din cauza traficului redus, statul român se bazează într-o mare măsură pe amenzile plătite de cei indisciplinați, care nu respectă regulile de izolare la domiciliu.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până în prezent, au fost întocmite 350 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor și că,doar în ultimele 24 de ore, peste 9.200 de persoane care au încălcat măsurile de restricționare a circulație au fost amendate cu 20.149.468 de lei.
„Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 350 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.246 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Acestor persoane le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.149.468 de lei”, anunță Grupului de Comunicare Strategică.
Este o cifră enormă, de 4,2 milioane de euro în 24 de ore, cu care statul își poate acoperi lejer găurile din buget. Nu știm în ce măsură amenzile sunt și plătite de cei indisciplinați, pentru că mulți aleg să le conteste în urma metodelor nu tocmai ortodoxe în care sunt aplicate de organele de ordine.
Mulți s-au plâns pe rețelele sociale că polițiștii au aplicat amenzi chiar și pentru completarea necorespunzătoare a declarației pe propria răspundere. Într-un caz din județul Alba, polițiștii au mers până acolo încât să aplice o amendă de 4.000 de lei unui cuplu pentru motivul bizar că aceștia nu au trecut pe declarație ora deplasării, deși nu există nicio prevedere legală care să solicite acest lucru.
Totalul amenzilor aplicate începând cu data de 30 martie se ridică la o sumă uriașă, care depășește 37 de milioane de euro sau 178 de milioane de lei. Pe zile, situația amenzilor aplicate arată cam așa:
- Luni, 30 martie: 16.048.902 lei
- Marți, 31 martie: 13.174.104 lei
- Miercuri, 1 aprilie: 11.366.595 lei
- Joi, 2 aprilie: 10.585.135 lei
- Vineri, 3 aprilie: 11.090.347 lei
- Sâmbătă, 4 aprilie: 15.917.600 lei
- Duminică, 5 aprilie: 20.012.571 lei
- Luni, 6 aprilie: 21.730.979 lei
- Marți, 7 aprilie: 16.400.000 lei
- Miercuri, 8 aprilie: 15.000.000 lei
- Joi, 9 aprilie: 16.600.00 lei
- Vineri, 10 aprilie: 20.149.468 lei
Am spune că suma comunicată de polițiști pentru ultimele 24 de ore este și ținta zilnică spre care tind autoritățile. Pe de altă parte, faptul că polițiștii au ocazia să aplice aceste amenzi indică și faptul că sunt mulți cei care ignoră indicațiile autoritățile de a rămâne izolați în case.